Noutati auto

Mercedes-Benz Clasa G aniversează 40 de ani. La mulți ani, legendă!

Sunt lucruri care nu se schimbă niciodată. Iar Mercedes-Benz Clasa G este unul dintre ele. Patruzeci de ani au trecut deja peste SUV-ul cu formă de cub pe roți.

Povestea a început în 1979. Era începutul lunii februarie atunci când modelul 460 a fost prezentat la Toulon, în Franța. Era descris ca un off-roader care nu face compromisuri indiferent de suprafața de rulare. Modelul 463, fabricat în zilele noastre la Graz, în Austria, se laudă cu aceleași calități.

Test drive Mercedes-Benz G 500 – Bruta cu bune maniere

Dar acel “A fost odată ca niciodată…” fusese rostit încă din vara anului 1969, atunci când Daimler-Benz AG și Steyr-Daimler-Puch AG au început negocierile în vederea unui posibil parteneriat. Doi ani mai târziu, pentru prima dată, au pus pe hârtie ideea construirii unui vehicul. Și trebuia să fie un off-roader. În aprilie 1973, primul model de lemn era deja gata, iar în 1974, primele prototipuri intraseră în teste.

Clasa G 460 era o mașină de teren cu forme drepte, simple, cu proporții robuste și cu un interior spartan. Dar tehnic era o nebunie. Sistemul de tracțiune integrală, cu blocare totală inter-axe a diferențialului și blocări opționale ale diferențialului pe punțile față și spate, ce constituie echipare standard încă din 1985, asigura manevrabilitate maximă pe suprafețe grele. Punțile rigide cu arcuri elicoidale erau o garanție a  flexibilității și rezistenței.

Din acel moment, fiecare apariție nouă în gamă reprezenta un salt tehnologic. În 1990, modelul 463 a venit cu tracțiune integrală standard. A primit apoi motoare cu opt și chiar cu doisprezece cilindri.

Noua generație este, de asemenea, o reinventare a Clasei G. Un șasiu dezvoltat de Mercedes-Benz și Mercedes-AMG, cu o punte spate rigidă și o punte față double-wishbone cu suspensie independentă, forma pătrățoasă, dar și un interior luxos, vin să țină companie imaginii intimidante a modelului cu ADN de off-roader. G-ul de la Mercedes a păstrat portierele cu balamale la vedere, semnalizatoarele pe capotă, roata de rezervă pe ușa portbagajului și chiar mânerul aflat în bord pentru pasager, semn că nu a uitat de unde a plecat acum 40 de ani.

Clasa G a fost, de-a lungul timpului, o sursă de inspirație pentru proiecte de-a dreptul nebune. G 63 AMG 6×6 din 2013 și G 500 4×4² din 2015 sunt doar două dintre ele.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

16 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

17 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

24 de ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână