Test drive Mercedes-Benz G 500 – Bruta cu bune maniere

Test drive Mercedes-Benz G 500 (8)

Dacă cei din autobuz te privesc de jos în sus. Dacă butonul de la orice barieră pentru care îți trebuie cartelă de acces e prea jos. Dacă orice bordură e doar o denivelare în asfalt, ești într-un G. Avem la test cubul pe roți, un cub de lux cu personalitatea brută a unui off-roader. Test drive Mercedes-Benz Clasa G. FOTO: Adrian COBZAȘU.

Mă cațăr în mașină ca și cum m-aș urca pe cal. Pun un picior în scară (pe prag, adică) și mă urc în SUV-ul cu gardă la sol de 24,1 centimetri, cu o înălțime de aproape 2 metri. Mă instalez confortabil în scaunul multicontour cu reglaj electric comandat din portieră, îmbrăcat în piele Nappa și cu funcții de masaj și suport activ (3.045 de euro) și gata, sunt acolo unde mi-am dorit. Nu, nu Everest! G-Class! Wow! De aici de la volan, la 92 de centimetri de la sol, am impresia că pot să văd până la celălalt capăt al Europei. E Cabo da Roca acolo, dincolo de parbrizul încălzit?

Test drive Mercedes-Benz G 500

Farurile rotunde, ca întotdeauna, cu tehnologie MULTIBEAM LED (1.150 de euro) îi dau atitudinea de “Are you talking to me?” (“Cu mine vorbești?”). Au rămas pe poziție balamalele portierelor, roata de rezervă în ușa portbagajului și semnalizatoarele pe capotă. Puțin a schimbat Mercedes la cel mai longeviv model al său.

Mercedes-Benz + Bridgestone = aventură. Joaca s-a terminat!

Spunem despre cei mai puțini realiști că trăiesc într-o bulă a lor. Pentru câteva ore, eu am trăit într-un cub argintiu (Mojave Silver). O lume creează Clasa G în jurul meu. O lume de lux, care nu încearcă să mascheze că odată, acum 4 decenii, caroseria pătrățoasă a fost a unui vehicul militar. Ușa se închide cu sunetul inconfundabil. O deschid și o închid iar și nu mă mai satur de acel […]

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top