Mercedes-Benz GLS, cel mai mare SUV al companiei, a scăpat pe internet

Mercedes-Benz GLS leaked (5)

Cel mai mare SUV al companiei premium, Mercedes-Benz GLS, a ajuns pe internet. O galerie foto arată noile linii de design și dezvăluie că sistemul MBUX își va face loc și la bordul noului model.

Rival pentru X7 de la BMW, Mercedes-Benz GLS primește faruri cu tehnologie LED mai înguste, iar stopurile, tot LED, cu dispunere orizontală, subliniază lățimea mașinii.

Mercedes-Benz GLS leaked (4)

Când va fi dezvăluit noul GLS, vezi pe www.4x4suv.ro!

Mercedes trece în contul celui mai luxos SUV al său un spațiu inegalabil, mai ales pentru cel de-al doilea rând de scaune. Acest lucru se întâmplă datorită ampatamentului extins cu 60 de milimetri, până la 3.137 milimetri. Prin comparație, rivalul BMW X7 are un ampatament de 3.104 milimetri. Cele trei rânduri de scaune sunt reglabile electric.

Interiorul primește finisaje de lux și materiale prețioase cum ar fi pielea și lemnul, dar și sistemul multimedia bazat pe inteligență artificială, MBUX (Mercedes-Benz User Experience), care și-a făcut debutul odată cu noua generație a Clasei A.

Mercedes-Benz GLS leaked (11)

În gama de motorizare, își vor face apariția motoare pe benzină și diesel cu șase cilindri în linie. Versiunea AMG, care va vedea lumina zilei la o dată ulterioară, va primi motorul twin-turbo de 4.0 litri al companiei. Și o versiune Maybach este în cărți.

Ca și GLE-ul prezentat recent, și GLS va primi suspensia activă E-ACTIVE BODY CONTROL, care îl face și mai abil în off-road.

Noul SUV de la Mercedes va fi dezvăluit la Salonul Auto de la New York, pe 17 aprilie.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top