Mercedes-Benz prezintă noului VLE, un model complet electric care promite să redefinească noțiunea de spațiu, confort și versatilitate în segmentul premium. Construit pe noua Van Architecture, platformă modulară, flexibilă și scalabilă, VLE este primul model care inaugurează această generație tehnologică și deschide un nou capitol în istoria de 140 de ani a mărcii germane.
Noul VLE este gândit ca o combinație între două lumi aparent diferite: confortul și rafinamentul unei limuzine premium, respectiv spațiul generos și funcționalitatea unui MPV modern. Mercedes-Benz spune clar că modelul a fost conceput pentru a răspunde unei game foarte largi de utilizări, de la mașină de familie și vehicul pentru activități recreative până la shuttle exclusivist pentru transport premium. Cu o configurație ce poate acomoda până la opt persoane, VLE își propune să fie unul dintre cele mai versatile automobile electrice din segment.
La nivel de design, VLE vine cu o identitate nouă, caracterizată de o siluetă joasă, dinamică și de o aerodinamică remarcabilă. Coeficientul de rezistență la înaintare de doar 0,25 și contribuie direct la eficiența generală. Partea frontală aduce o reinterpretare modernă a grilei Mercedes-Benz, în timp ce semnătura luminoasă distinctivă și liniile fluide accentuează poziționarea premium a modelului.
Interiorul este unul dintre marile argumente ale noului VLE. Constructorul pune accent pe senzația de lounge modern, cu plafon panoramic Sky View, iluminare ambientală amplă și o multitudine de configurații pentru scaune. Sistemul „Roll & Go” permite mutarea sau demontarea facilă a scaunelor manuale, iar funcția „Remote Variable Rear Space” oferă control electric și de la distanță asupra poziționării locurilor din spate. Astfel, VLE poate trece rapid din rolul de vehicul de familie în cel de automobil pentru excursii sau transport business exclusivist.
Din punct de vedere tehnic, modelul va avea o autonomie de peste 700 km WLTP în versiunea VLE 300 electric, în timp ce tehnologia pe 800 de volți și bateria de 115 kWh permit încărcări rapide, de până la 320 km autonomie în doar 15 minute. Ulterior, în gamă va apărea și versiunea VLE 400 4MATIC electric, cu 305 kW și accelerație de la 0 la 100 km/h în numai 6,5 secunde.
La toate acestea se adaugă suspensia pneumatică AIRMATIC, direcția integrală cu punte spate viratoare și un nivel ridicat de confort acustic, elemente care susțin ideea că VLE nu este doar un van electric reinterpretat, ci o veritabilă limuzină de mari dimensiuni. În plus, noul model beneficiază de MB.OS, sistemul de operare propriu, care gestionează infotainmentul, asistența la condus și actualizările over-the-air. MBUX Superscreen și spectaculosul ecran panoramic retractabil din spate duc experiența digitală la un nivel rar întâlnit în industrie.







