Mercedes-Benz – susținător al excelenței în film

Pentru al şaselea an consecutiv, din 31 mai până pe 9 iunie, Mercedes-Benz a adus personalităţi ale filmului românesc şi internaţional pe covorul roşu la TIFF, în calitate de Mașină Oficială, și a acordat Premiul de Excelență.

Pe 8 iunie, la Teatrul Național din Cluj, în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a XII-a ediţii a TIFF, Luminiţa Gheorghiu a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz România. 

Implicarea Mercedes-Benz din cadrul celei de-a XII-a ediţii a festivalului TIFF presupune și un proiect suplimentar – 10 pentru FILM, în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc. 10 pentru FILM, un program inițiat de TIFF încă din 2012, îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc şi vizează actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.  

Mercedes-Benz România a susţinut proiectul 10 pentru FILM, printr-un brunch de tip speed-interviewing, între actori şi presă, organizat în Cluj-Napoca. Evenimentul a fost găzduit de Andi Moisescu, care a dat startul unor interviuri-fulger în cadrul brunch-ului. Fiecare jurnalist a avut la dispoziție un interval dedicat pentru a cunoaște cei zece actori. 

În plus, proiectul a implicat și o componentă interactivă în mediul digital –  pagina de facebook Mercedes-Benz România, unde fanii Mercedes-Benz au fost invitați să cunoască cei zece actori în cadrul unei aplicații online pe toată durata festivalului.

Aplicaţia pentru Facebook spune povestea fiecăruia dintre cei zece actori, promovând astfel figuri talentate ale teatrului românesc în rândul fanilor Mercedes-Benz. Persoanele care s-au înscris în concurs au putut câştiga un test-drive cu Maşina Oficială TIFF – Mercedes-Benz Clasa E – şi o serie de accesorii Mercedes-Benz.

“Este o adevărată onoare să ne numărăm printre cei care omagiază talentul marilor artişti români, an de an, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Mai mult, prin proiecte precum 10 pentru FILM, vrem să susţinem şi actorii de film în devenire, artişti cu un mare potenţial, pentru a creşte astfel excelenţa în România”, a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications, Mercedes-Benz România. 

Parteneriatul dintre TIFF şi Mercedes-Benz, în calitate de Maşină Oficială, demonstrează valorile lor comune: excelenţa, inspiraţia, inovaţia constantă şi atenţia la detalii. Modelele noii Clase E de la Mercedes-Benz, precum şi autovehiculele Viano, Vito şi Sprinter, au fost la dispoziţia invitaţilor pe tot parcursul festivalului pentru o experienţă cât mai plăcută şi confortabilă. 

Mercedes-Benz România a premiat excelenţa în cadrul festivalului şi în anii anteriori, oferind acest premiu special unor personalităţi care au avut merite deosebite în promovarea filmului românesc: Radu Beligan (2008), Mircea Albulescu (2009), Liviu Ciulei (2010), Lucian Pintilie (2011), Iosif Demian şi Helmut Stürmer (2012).

Adaugati comentariu