Mercedes se întoarce, Lewis Hamilton câștigă Marele Premiu al Chinei

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Chinei. Britanicul revine în frunte după ce a fost nevoit să se mulțumească cu poziția a doua în Australia. Învingătorul din prima cursă, Sebastia Vettel de la Ferrari, a trecut al doilea linia de sosire. Pe podium a urcat și puștiul Max Verstappen de la Red Bull Racing, după un duel aprins cu Daniel Ricciardo, colegul său.  

Pe un circuit încă ud, Hamilton a rămas pe poziții, în ciuda atacului dat de Sebastian Vettel chiar la start. Colegul neamțului, Kimi Raikkonen, a pierdut o poziție în favoarea lui Daniel Ricciardo de la Red Bull Racing. Valtteri Bottas a rămas în spatele colegului de la Mercedes.

Max Verstappen, plecat de pe 16, s-a ales cu o pană și a fost chemat la boxe. Momentul a fost însă, unul propice, pentru că Safety Car-ul virtual era activat. Și Vettel a preferat să treacă de la slick-uri la super-soft-uri.

Accidentul lui Antonio Giovanazzi de la Sauber a trimis Safety Car-ul pe pistă, toate mașinile ocolind zona impactului urmând AMG-ul pe linia boxelor. Un moment bun și pentru Hamilton să renunțe la gumele de ploaie.

În turul 7, celor de la Mercedes le-a stat inima. Valtteri Bottas s-a răsucit pe circuit în timp ce Safety Car-ul era la comanda cursei, dar a reușit, în cele din urmă, să controleze monopostul. Finlandezul a picat pe 11.

Și în garajele Ferrari și Red Bull au fost emoții mari, pentru că Vettel și Raikkonen au fost roată la roată și mai puțin de jumătate de secundă îi despărțea și pe piloții de la Red Bull. Max Verstappen a trecut de Ricciardo pe interiorul virajului și a pornit la vânătoare de Hamilton.

În turul 20, Vettel și-a pierdut răbdarea, a forțat și a trecut de Raikkonen, apoi și-a făcut loc și pe lângă Daniel Ricciardo, în urma unor manevre la limită. Alergând după Hamilton, Verstappen și-a compromis pneurile de pe puntea față, a fost nevoit să intre să schimbe și a revenit pe 6, în spatele lui Bottas. Olandezul zburător n-a pierdut prea mult timp în urma finlandezului de la Mercedes.

După o nouă oprire la boxe, Vettel a ieșit în fața lui Verstappen, la peste 3 secunde de tânărul pilot de la Red Bull. Hamilton a schimbat și el, dar și-a reluat poziția la conducere. Cu 12 tururi înaine de final, Vettel i-a întrebat pe cei de la boxe dacă îl mai poate ajunge pe Hamilton. Aproape 8 secunde îl despărțau atunci pe neamț de britanic, care a accelerat atunci când a văzut că este urmărit îndeaproape.

Cel care a avut emoții mari pe ultimele tururi de cursă a fost Verstappen, pentru că a simțit în ceafă răsuflarea lui Ricciardo. Cu Romain Grojean aflat în urmă cu un tur, dar la două secunde în fața sa, Verstappen și-a pierdut calmul în ultimele 4 tururi, dar nu și poziția. Olandezul a cerut în repetate rânduri ca francezul să se dea la o parte. Puștiul a greșit într-un viraj, dar a revenit miraculos și a câștigat duelul finalului nebun de cursă.

Lewis Hamilton a trecut primul linia de sosire în China, urmat de Sebatian Vettel de la Mercedes. Pe podium a urcat și tânărul Max Verstappen.

În clasamentul general, britanicul și neamțul se află la egalitate de puncte, iar Mercedes-AMG PETRONAS conduce clasamentul constructorilor, cu un punct avans față de Ferrari. Marele Circ se mută săptămâna viitoare în Bahrein.

Sursă foto: F1.com

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile