Mercedes-ul lui Hitler va fi scos la licitație

Hitler Mercedes (4)

Un Mercedes-Benz 770K Grosser Offener Tourenwagen, cu care Adolf Hitler participa la parade în perioada 1939 – 1941, va fi vândut la licitație, în Scottsdale, Statele Unite, în luna ianuarie.

Limuzina a fost anume comandată și construită pentru Cancelarul Germaniei Naziste, Fuhrer al Celui de-al Treilea Reich, Adolf Hitler. În cele din urmă, prețiosul automobil a fost confiscat de Armata Americană de la o Germanie ocupată, la finele celui De-al Doilea Război Mondial. Pentru o perioadă, Mercedes-ul a rămas în posesia Imperial Palace Casino, apoi a făcut parte dintr-o serie de colecții exclusiviste de dincolo de Atlantic.

Hitler-Mercedes-3-1GALERIE FOTO

Mașina prezidențială este una cu totul specială, fiind printre cele câteva Offener Tourenwagens, care au supraviețuit de-a lungul timpului. Toate le-au aparținut șefilor de stat sau altor personaje de seamă ale vremii, atât de scumpe și de pretențioase erau. Împăratul Hirohito al Japoniei, Regele Norvegiei, dictatorul portughez António de Oliveira Salazar, dictatorul spaniol Franco și Papa Pius al XI-lea au avut câte una.

Evident, nu este deloc surprinzător că, la fel ca orice obiect aparținându-i Fuhrer-ului, este victimă a controverselor. O mașină aproape identică, vândută ca fiind “una dintre mașinile lui Hitler”, a devenit cel mai scump automobil vândut la licitație în ianuarie 1973: 153.000 de dolari. Un an mai târziu, limuzina a fost vândută cu un alt preț record, unul cu […]

Adaugati comentariu