Pe 26 august 1959, British Motor Corporation a dezvăluit primul Mini. Nimeni nu ar fi putut ghici la acea vreme ce impact avea să aibă conceptul inovator al strălucitului inginer britanic Alec Issigonis asupra lumii auto.
În 1959, modelele Mini erau răspunsul inginerului Alec Issigonis la criza petrolului şi cererea pentru un automobil economic şi accesibil. British Motor Corporation (BMC) a prezentat cu mândrie rezultatul activităţii sale de dezvoltare pentru crearea unui automobil compact nou şi revoluţionar. Într-adevăr, publicul a putut să admire de la început nu mai puţin de două modele noi: Morris Mini-Minor şi Austin Seven, pentru cele două mărci care stăteau în spatele British Motor Corporation format în 1952. Această dublă premieră a două maşini cu patru locuri aproape identice a putut fi atribuită la acea vreme gamei largi oferită de BMC pe piaţă, dar a marcat şi un moment important în industria auto.
Mult spaţiu interior cu dimensiuni exterioare minime, locuri pentru patru pasageri, caracteristici dinamice impecabile, economie superioară de combustibil şi un preţ foarte accesibil – tocmai aceste lucruri au reprezentat cerinţele pe care creatorul Mini, inginerul şi designerul auto Alec Issigonis, le-a primit de la conducerea BMC. Iar ideile geniale pe care le-a implementat în dezvoltarea acestei maşini cu două uşi pentru o familie de patru persoane aveau să transforme modul, în final, întreaga industrie auto.
Unul dintre motivele succesului remarcabil al modelelor Mini fost faptul că, de la început, marca a îndeplinit toate cerinţele vremurilor sale. Cu o lungime de doar 3,05 metri şi un preţ de vânzare cu amănuntul de 496 de lire sterline, Mini a fost pur şi simplu perfect pentru spaţiile de parcare mici şi bugetele reduse. Prin calităţile sale dinamice şi caracterul fermecător al proporţiilor sale, Mini a fost şi de mare interes pentru cei care căutau nu doar dimensiuni compacte şi economie superioară, ci şi performanţe sportive în special în viraje, cât şi un stil individual pe şosea.
Morris Mini-Minor şi Austin Seven, fabricate în locaţii diferite şi cu diferenţe de design minime – grila radiatorului, capacele roţilor şi culoarea caroseriei, au fost alimentate de un motor cu patru cilindri, montat transversal în faţă, care oferea o putere maxima de 34 CP la o capacitate de 848 cmc.
Performanţa ambelor modele a fost identică, aşa cum era şi capacitatea portbagajului – 195 de litri. Toată lumea a fost încântată de spaţiul generos disponibil, de motoarele eficiente, dar puternice, ţinuta de drum bună şi suspensia confortabilă pe care acest automobil nou o oferea. Dar Issigonis privea deja mult spre viitor – şi nu era singurul.
Încă din 1960, BMC a adăugat un Mini Van lângă clasicul Mini. Apoi, pornind de la această structură de van cu panouri laterale închise, BMC a introdus o versiune Estate cu geamuri de sticlă rotunde, dar şi două uşi în spate, la fel ca la versiunea Van.
Asemenea limuzinelor, această variantă de caroserie a fost promovată ca Morris Mini-Traveler şi Austin Seven Countryman cu exact aceleaşi caracteristici tehnice. Iar în 1961, potenţialul clasicului Mini a devenit clar o dată pentru totdeauna, anul începând cu introducerea celui mai mic vehicul utilitar, Mini Pick-Up. Doar o jumătate de an mai târziu, alte două Mini, de data aceasta la limita superioară a gamei, au văzut lumina zilei: Wolseley Hornet şi Riley Elf.
O variantă foarte specială, destinată mai mult decât oricare alta pentru a crea legenda clasicului Mini, şi-a făcut apariţia în a doua jumătate a anului: Mini Cooper. John Cooper, celebrul inginer şi producător de maşini sport, era deja un prieten apropiat al lui Alec Issigonis şi a recunoscut imediat potenţialul sportiv al acestui automobil mic nou, atunci când primele prototipuri au apărut pe circuit. Aşa că a primit undă verde de la conducerea BMC pentru a dezvolta o serie mică de 1.000 de unităţi Mini Cooper, care dispunea de motor cu capacitatea extinsă la un litru şi care oferea un maxim de 55 CP.
Prima victorie importantă era asigurată de echipajul feminin Pat Moss şi Ann Wisdom câştigă Raliul Lalelor (Raliul Olandei), în 1962. Urma seria în Raliul Monte Carlo cu Paddy Hopckirk şi primii „finlandezi zburători” – Timo Makinen şi Rauno Aaltonen. Micul model fascina şi crea un număr incredibil de fani.
În august 1964, BMC a prezentat încă o versiune a clasicului Mini, concepută iniţial pentru utilizare în armată: Mini Moke, o decapotabilă cu patru locuri, multilaterală şi destinată să rămână timp de patru ani pe listele de preţuri.
„Caroseria” acestei maşini unice a fost gândită în special pentru scopuri practice, cu podea cu praguri laterale largi, tip box, împreună cu compartimentului motorului şi parbrizul. În caz de ploaie, un soft top rabatabil, denumit corespunzător „ragtop”, încerca să ofere o anumită protecţie. Prin utilizarea trenului de rulare şi a caracteristicilor tehnice ale Mini-ului “obişnuit”, Mini Moke a a fost primit cu interes în special în regiunile scăldate de soare din SUA şi Australia. Îm 1967 venise momentul unei modernizări temeinice a clasicului Mini, maşina primind un motor mai puternic, care oferea 38 CP la o capacitate de extinsă la 998 cmc.
Doi ani mai târziu, Mini Clubman s-a alăturat gamei ca model uşor mai mare, cu o parte frontală oarecum diferită faţă de cea a clasicului Mini. Într-adevăr, acest model era mai lung cu aproape 11 cm faţă de original, versiunea Estate ce înlocuia Morris Mini-Traveler şi Austin Seven Countryman măsurând exact 3,4 metri, în timp ce lăţimea, înălţimea şi ampatament au rămas neschimbate. În acelaşi timp, Mini Cooper a fost scos din producţie, fiind înlocuit cu vârful gamei Clubman, Mini 1275 GT, care dezvolta 59 CP dintr-un motor de 1,3 litri. O serie de alte detalii au fost modificate în 1969, geamurile faţă glisante, tipice pentru versiunea Mini clasică de al început, fiind înlocuite la toate modelele de geamuri ce erau coborâte prin macara, balamalele uşilor, dispuse la exterior, au fost mutate în interior, iar logoul “Mini” specială era prezentă acum pe capota compartimentului motor.
Personalităţi precum actori faimoşi, preucm Steve McQueen, Peter Sellers, Clint Eastwood, Brigitte Bardot, Twiggy, membrii formaţiei Beatles, producătorul Simon Cowel, Nike Nesmith (The Monkees) sau membrii ai Casei Regale a Marii Britanii au deţinut de-a lungul timpului modele mărcii britanice. Sunt emblematice legăturile cu propriile modele Mini împărtăşite de artişti precum Madonna în „American Life” sau Chris Rea în „Driving Home for Christmas”, la fel cum sunt apariţiile în cele două filme „The Italian Job”.
La cea de-a 66-a aniversare, Mini evoluează pe baza unor peformanţe recente importante, iar viitorul sună bine – la ediția din acest an a IAA Mobility din Munchen, marca britanică deținută de grupul german BMW va prezenta două show car-uri John Cooper Works exclusive.
