Ministrul Secretar de Stat Emilia-Carmen Tocală susține afilierea FRAS la FIA

Adunarea Generală a Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), care a avut loc sâmbătă 9 martie, a fost onorată de prezența doamnei Ministru Secretar de Stat, Emilia-Carmen Tocală. Adresându-se reprezentanților cluburilor sportive afiliate, șefa sportului românesc a apreciat FRAS ca fiind indiscutabil una din cele mai dinamice federații sportive ale prezentului.

Participanții la şedință au aflat de la cea mai autorizată voce a administrației guvernamentale a sportului românesc că se cunoaşte la nivelul MTS tot istoricul de şapte-opt ani al problemei afilierii FRAS la forul mondial corespondent, FIA.  Potrivit înaltului demnitar, în afara diligențelor ce s-au facut recent către FIA, Ministerul Tineretului şi Sportului lucrează pentru a identifica cele mai bune soluții de rezolvare a acestei probleme, în favoarea sportului automobilistic românesc. 

Luând cuvantul, domnul Lucian Vasiliu, reprezentantul MTS la întreaga şedință, a informat-o pe doamna Ministru Secretar de Stat de cele câteva erori care s-au facut în trecut, solicitând sprijin pentru îndreptarea acestora. Şefa Sportului a reiterat dorința tuturor factorilor decizionali din MTS de a soluționa cât mai curând problemele ridicate, pentru împlinirea acestui deziderat fiind însă necesară din partea tuturor celor implicați, echilibru, moderație si răbdare. În încheiere, doamna Carmen Tocală a spus: „Sportul automobilistic românesc este unul singur !” 

Mulțumind pentru onoranta prezență la lucrările Adunării Generale şi felicitând-o pe doamna Emilia-Carmen Tocală în numele sportivilor automobilişti cu ocazia zilei de 8 Martie, Preşedintele FRAS, domnul Ovidiu Mazilu, a informat participanții la sedință că anii în care FRAS a fost nedreptățită sunt deja istorie, fiind vizibil că actuala conducere a sportului românesc doreşte şi este hotărâtă să aşeze FRAS acolo unde-i este locul. Totodată, preşedintele FRAS a felicitat-o pe doamna Emilia-Carmen Tocală pentru implicarea personală si sprijinul acordat tuturor ramurilor sportive, nu doar automobilismului sportiv. 

Lucrările şedinței au continuat conform ordinii de zi aprobate. Hotărarea Adunării Generale va fi publicată în săptămana următoare şedinței. FRAS mulțumeste tuturor participanților la şedință atât pentru prezență, cât şi pentru modul constructiv, operativitatea şi seriozitatea cu care au fost tratate problemele ridicate de membrii FRAS în cadrul acestei întruniri anuale şi urează tuturor mult succes în sezonul competițional 2013 !     

Adaugati comentariu