Monopostul Ferrari 2012

Scuderia Ferrari a lansat, la sediul uzinei Ferrari din Maranello și pe site-ul oficial, noul monopost de Formula 1 pentru sezonul de curse. Prin numele mașinii, F2012, se reia obiceiul tradiţional al denumirii monoposturilor Ferrari după anul de fabricație.

Promiţând o abordare și un design radical schimbate față de anii trecuți, noul monopost F2012 este rezultatul unui efort susținut al unei întregi echipe, conduse de noul director tehnic, Pat Fry. Practic, fiecare parte a mașinii a fost revăzută și lucrată, în special suspensiile, în scopul de a favoriza performanța aerodinamică și de a coborî centrul de greutate.

Alte noutăți sunt aduse aripii din față și la «nasul» monopostului, pentru a corespunde cerințelor noului regulament tehnic. Aripa din spate, frânele sau design-ul lateralelor mașinii au fost regândite pentru a crește performanțele globale ale mașinii.

Noul motor de pe F2012 este o evoluție a propulsorului de anul trecut, echipa tehnică intervenind cu soluții noi pentru a-i crește fiabilitatea și rezistența la solicitări extreme. Din 2012, ciclul de viață al unui motor de Formula 1 este de 3 curse (față de două, până acum), ceea ce înseamnă o întreagă muncă de cercetare și de dezvoltare suplimentară.

Specificații tehnice:
Motor V8, 2398 cmc; Șasiu în fibre de carbon și fagure din materiale compozite; Cutie de viteze semi-automată, secvențială cu 7 trepte, controlată electronic cu sistem quick shift; Frâne Brembo, cu discuri ventilate din fibre de carbon.

Având în vedere că sesiunile de teste sunt limitate în acest an, F2012 se așteaptă sa fie un «devorator» de victorii încă de la începutul sezonului. Piloții Scuderiei în 2012 vor fi aceiași ca în ultimii doi ani: Fernando Alonso și Felipe Massa. Piloții de rezervă și de teste vor fi francezul Jules Bianchi și italianul Davide Rigon.

Primele impresii vor fi comunicate săptămâna viitoare, când sunt programate testele oficiale, în Spania, iar primele rezultate le vom vedea la începutul sezonului, pe 18 martie, cu ocazia Marelui Premiu al Australiei la Formula 1.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

33 de minute

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

23 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

24 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână