FCA și PSA au făcut mutarea anului în industria auto. Cele două concerne vor fuziona, formând al patrulea grup auto al lumii. Mai mari sunt doar Grupul Volkswagen, Toyota și Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi.
Nici 24 de ore nu au trecut de când FCA și PSA au făcut publice negocierile. Întâlnirea dintre Consiliile de Administrație ale celor două grupuri a fost un succes, iar fuziunea este pe care de a fi parafată în săptămânile care urmează.
Noul grup auto, cotat la peste 50 de miliarde de euro, va avea sediul în Olanda, dar și birouri în Franța, Italia și Statele Unite, iar fiecare dintre cele două concerne va deține 50% din grupul nou constituit. La conducerea sa pentru următorii cinci ani, se va afla CEO-ul PSA, Carlos Tavarez. Președintele Fiat-Chrysler Automobiles va deveni președinte. Unsprezece membri vor alcătui Consiliul de Administrație, în care cinci membri PSA și 5 membri FCA vor fi nominalizați la o data ulterioară.
FCA și PSA încă nu au decis denumirea noului grup auto. Nu mai puțin de 11 brand-uri din industria auto și peste 410.000 de angajați se vor reuni sub o singură conducere.
Noul grup vizează eficientizarea costurilor de producție, estimând o economie de până la 3,7 miliarde de euro pe an. Modelele grupului vor beneficia de platforme, motoare și tehnologii comune. Cei doi grei din industrie construiesc deja împreună modelele Fiat Ducato, Peugeot Boxer și Citroen Jumber, la centrul de producție din Sevel, Italia.
Grupul PSA integrează, la această oră, brand-urile Peugeot, Citroen, DS și Opel/Vauxhall, în timp ce FCA aduce Fiat, Abarth, Jeep, Alfa Romeo, Maserati, Ferrari, RAM, Lancia, Dodge, Chrysler și Mopar. Anul trecut, cele două grupuri au produs împreună 8,7 miliarde de vehicule.
Cele două grupuri mizează pe sprijinul reciproc pentru a elimina problemele referitoare la respectarea noilor norme de poluare, tot mai stricte, dar și la implementarea tehnologiilor de ultimă oră.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…