Noutati auto

Niciun accident fatal în 16 ani. Care este cea mai sigură mașină?

A fost desemnată cea mai sigură mașină. În Marea Britanie, modelul suedez nu a fost implicat în niciun accident mortal în cei 16 ani de când se află pe piață. Este o performanță inegalabilă pentru oricare alt model vândut în Regat, trecută în contul SUV-ului Volvo XC90.

Datorită sistemului său de frânare automată, Volvo XC90 a fost desemnată cea mai sigură mașină testată vreodată, conform laboratorului independent Thatcham Research din Regatul Unit. Niciun șofer sau pasager nu a fost ucis la bordul SUV-ului premium în 16 ani.

Cercetătorii pun rezultatele impresionante pe seama implementării timpurii a tehnologiei de detectare a pericolelor, care îi avertizează pe șoferi în privința potențialelor coliziuni. Automomous Emergency Braking (AEB), care funcționează bazându-se pe camere, lasere și radare, este acum dotare standard la SUV-ul nordic și poate reduce viteza sau poate opri pentru a evita un impact cu un obiect sau cu un pieton.

Tehnologia care este acum standard la modele Mercedes, BMW sau Volkswagen, a fost dezvoltată de Volvo. Thatcham Research susține că AEB este cea mai importantă invenție în domeniul siguranței auto de la centurile de siguranță încoace, dotări obligatorii în Marea Britanie începând cu 1965.

Sistemul de frânare de urgență – spun specialiștii – poate salva aproximativ 1.100 de vieți în Regat în următorul deceniu și poate evita apariția a aproximativ 122.000 de victime. În plus, XC90 vine și cu airbag-uri cortină pentru cel de-al treilea rând de scaune, ceea ce contribuie la reducerea riscurilor pentru toți cei șapte pasageri.

Proprietarii mașinilor echipate cu această tehnologie primesc prime de asigurare reduse din partea companiilor pentru că automobilele lor sunt considerate mai sigure, riscul de coliziune fiind redus, conform statisticilor, cu 38%.

50.000 de unități Volvo XC90 au fost vândute în Regat din momentul lansării sale, în 2002.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Editorial: de ce le va da Chery clasă europenilor și asiaticilor

Am fost în China pentru a doua oară, invitat de compania Chery. O spun franc,…

15 ore

iCAUR V27 se pregătește pentru Europa: SUV-ul electrificat care promite autonomie mare și spirit de aventură

iCAUR V27 este unul dintre modelele cu care noul brand chinezesc vrea să își facă…

2 zile

Chery la Salonul Auto de la Beijing 2026

Având unul dintre cele mai impresionante standuri, marca Chery a lansat două modele noi la…

3 zile

XPENG intră oficial pe piața din România în vara anului 2026

Piața auto din România se pregătește să primească un nou jucător important în segmentul vehiculelor…

4 zile

iCAUR a prezentat la Beijing conceptul ROBOX și SUV-ul V27

Salonul Auto de la Beijing 2026 a fost scena pe care iCAUR și-a prezentat cele…

5 zile

De la supercaruri la SUV-uri: inspirație BYD prin tehnologie la Salonul Auto de la Beijing

BYD, cel mai mare producător din lume de autovehicule cu energie nouă, a prezentat o…

5 zile