Nissan Juke 1.5 dCi 110 CP

Juke pare creat pentru a-ți smulge un prim zâmbet la întâlnirea zilnică și altele odată urcat la volan. Se poate și diesel?

  • Exterior deosebit
  • comportament rutier placut
  • Vizibilitate modesta
  • spatiu interior de clasa mica

Dacă ai în garderobă doar costume negre, călcate impecabil mereu, e foarte probabil ca Juke să ți se pară exagerat, judecându-l din prisma design-ului. Plecându-se de la un concept mai mult decât îndrăzneț în ceea ce privește aspectul interior, dar mai ales cel exterior, rezultatul final s-a concretizat în pe cât de multe laude, pe atât de multe sprâncene ridicate a neîncredere. 

Ținuta de drum este impresionantă, judecând după silueta lui Juke. Deși înălțimea nu l-ar recomanda ca pe un vehicul foarte agil pe viraje, lucrurile stau exact pe dos. Am verificat aceste considerente pe traseul Predeal-Brașov, via Pârâul Rece și Râșnov, și pot spune fără rețineri că sistemul de suspensie împreună cu trenul de rulare permit micuțului Juke să pătreze permanent un contact ferm cu solul, indiferent de viteza dezvoltată pe viraje. 

Proba s-a desfășurat în modul Sport al unității Dynamic Control System, creația Nissan în materie de moduri presetate de funcționare a automobilului. Aceasta oferă încă două setări: Normal și Eco. Autonomia este redusă, mai ales pentru un diesel, rezervorul de doar 46 de litri oferindu-ți o libertate de aproximativ 600 de km, atunci când ai curiozitatea să explorezi toți cei 110 CP. 

Șoferul va avea nevoie de o scurtă perioadă de adaptare cu timoneria schimbătorului de viteze, plimbarea printre trepte fiind uneori imprecisă. De asemenea, cuplul motor (altminteri generos) oferit înainte de plaja în care acesta atinge valorile sale maxime (1.750 rpm) este modest și trebuie evitate momentele în care anticipezi schimbarea treptelor. 

Personal îmi place Juke. Pentru că este o mașină altfel; una a contrastelor. Pe cât de agresiv este design-ul, pe atât de sărăcăcioasă este oferta spațiului interior. Iar dacă dorești să privești traficul de la nivelul unui SUV, dar vrei să poți parca și în locurile în care au loc doar mașinile mici de oraș, Juke merită să-ți îndrepți atenția către el. Rămâne să mai pui în balanță dacă merită să plătești un preț ce poate depăși 20.000 Euro pentru o mașină cu utilitate limitată, mai ales în timpul liber.

Date tehnice: Nissan
Juke
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.5 dCi
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1210/1750
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4135/1765/1565
Ampatament
Volum portbagaj [l] 250 (830)
Motor si transmisie
Tip motor 1.5 dCi
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1461
Sistem alimentare commonrail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 81(110)/4000
Cuplu max. [Nm/rpm] 240/1750
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 175
0-100 km/h [s] 11.2
Consum urban/extra/mixt 6.1/4.5/5.1
Emisii CO2 [g/km] 134

Adaugati comentariu