Nissan Qashqai, Volkswagen Tiguan și Peugeot 3008 domină topul european al SUV-urilor compacte

nissan_qashqai

Cu o creștere de 32% în primele 9 luni ale anului raportat la aceași perioadă din 2016, SUV-urilor compacte se plasează pe al doilea loc în ierarhia europeană a segmentelor care au înregistrat cele mai importante ascensiuni ale vânzărilor în acest an. Nissan Qashqai continuă să rămână modelul cu cel mai mare volum de unități comercializate, însă Volkswagen Tiguan vine tare din spate, în timp ce Peugeot 3008, deținătorul titlului de Mașina Anului în Europa, a izbutit să urce pe treapta a treia a podiumului.

nissan_qashqai

Segmentul SUV-urilor compacte are o priză din ce în ce mai mare pe piața europeană. O dovedește faptul că deși ritmul de creștere al vânzărilor s-a mai domolit un pic în trimestrul 3, saltul fiind de ”numai” 25% raportat la perioada similară din 2016, la finele primelor 9 luni ale anului consemnăm un plus de 32% față de anul trecut. Aproape 1,13 milioane de exemplare au fost vândute până la finele lunii septembrie, iar evoluția pieței i-a determinat pe analiștii de la LMC Automotive să afirme că la finele anului se va înregistra un volum total de circa 1,8 milioane de exemplare, cu circa 300.000 mai multe decât anul trecut. Aceștia apreciază totodată că deși este puțin probabil ca ritmul de creștere să se păstreze și în anii următori, însă, cu toate acestea, la nivelul anului 2020 se vor comercializa două milioane de SUV-uri compacte, iar până în 2021 SUV-rile, care au acum o cotă de piață de 25% la nivel european, vor ajunge să reprezinte o treime din totalul mașinilor vândute.

Volkswagen Tiguan

Qashqai lider, Tiguan și 3008 fac salturi remarcabile 

Nissan Qashqai își păstrează poziția de lider al segmentului, dar Volkswagen Tiguan vine tare din urmă. Lansarea noii generații le-a permis celor de la Volkswagen să înregistreze un salt de 46% pentru cel mai bine vândut SUV al mărcii, iar acest trend ascendent este foarte probabil să continue de vreme ce abia acum modelul începe să-și probeze adevăratul potențial.

Probabil că cel mai impresionant salt a fost reușit de Peugeot 3008, care a izbutit să urce în premieră pe locul 3. Actuala dețunătoare a titlului de Mașina Anului în Europa are o creștere de 154% față de aceeași perioadă din 2016 și a reușit să se impună în competiția cu Hyundai Tucson, Ford Kuga și KIA Sportage, ultimul model fiind, de altfel, singurul din top 5, care a înregistrat un declin față de anul precedent. Oficialii Peugeot au declarat că primul lor SUV adevărat în acest segment le-a depășit așteptările după ce a trecut de 300.000 de unități vândute de la lansarea sa, în octombrie 2016. Mai mult, după cu preiza Max Warburton, analist la Bernstein, acest model i-a permis companiei să-și atingă țelurile de a se concentra pe modele cu marjă mare de profit și care nu au nevoie de promoții speciale.

De remarcat că modelele clasate pe primele cinci locuri dețin două treimi din totalul segmentului, celelalte cinci din TOP 10 au depășot pragul de 30%, în timp ce numele care nu au izbutit să ocupe o poziție între primele zece dețin numai 2,6%.

Peugeot-3008-

10% din piața europeană
SUV-urile compacte dețin, potrivit celor de la JATO Dynamics, 10% din piața europeană, după ce, în perioada similară din 2016 erau la 8,1%. Letonia, Spania și Marea Britanie sunt piețele cele mai importante pentru acest segment, cifrele înregistrate aici fiind superioare celor de la nivelul continentului, în timp ce Germania nu pare să-i acorde aceeași importanță, cu un nivel de 7,8% nemții fiind pe locul 25 în ierarhia continental care are la bază acest criteriu.

Altfel, din punctul de vedere al combustibilului, versiunile diesel încă domină segmentul, reușind să contabilizeze 59% din totalul vânzărilor. Trebuie precizat însă că modelele pe benzină se află pe un trend ascendent, urcând la 35%, după ce în primele 9 luni ale lui 2016 dețineau doar 28% din total.

Perspective bune
După cum am menționat deja, analiștii estimează că trendul pozitiv al segmentului este de așteptat să continue în 2018, fie și cu un ritm mai redus de creștere. Noile modele care sunt așteptate pe piață sunt, desigur, un factor important în acest sens. Opel propune Grandland, iar Citroen vine cu C5 Aircross, pe care-l comercializează deja în China, ambele mașini beneficiind de aceeași platformă cu Peugeot 3008, despre al cărui succes v-am vorbit deja.

Apoi avem Skoda Karoq, care are șanse mari, spun analiștii, să intre în Top 10, iar Jeep propune Compass, care a înregistrat deja 3.282 de unități comercializate în septembrie, jumătate din volumul de care avea nevoie pentru a intra în zona fruntașă a ierarhiei. Însă trebuie să ținem cont că modelul nu a ajuns pe piața britanică, una cheie pentru segment, iar lansarea sa acolo va putea reprezenta un boost substanțial pentru Compass. Lista jucătorilor noi este completată de variant revizuită a lui Subaru XV și de ultima propunere a celor de la Mitsubishi, Eclipse Cross.

TOPUL VÂNZĂRILOR DE SUV-URI COMPACTE DUPĂ TRIMESTRUL 3 2017

 Model2017 T1-T32016 T1-T3VariațieCota
1Nissan Qashqai194.235180.3588%17,2%
2Volkswagen Tiguan178.798122.57446%15,8%
3Peugeot 3008122.65348.269154%10,9%
4Hyundai Tucson115.671110.9464%10,3%
5Ford Kuga113.89995.61119%10,1%
6Kia Sportage102.658110.536-7%9,1%
7Toyota C-HR86.3830Nou7,7%
8Renault Kadjar83.36598.997-16%7,4%
9Seat Ateca57.9196.89741%5,1%
10Mazda CX-543.65142.8622%3,9%
11Subaru XV7.4687.745-4%0,7%
12Jeep Compass6.7773751707%0,6%
13Citroën C4 Aircross4.3817.324-40%0,4%
14Jeep Wrangler2.6632.97-10%0,2%
15SsangYong Korando2.5393.159-20%0,2%
16Opel/Vauxhall Grandland X1.6230Nou0,1%
17MG GS877365140%0,1%
18Peugeot 40087531.665-55%0,1%
19Hyundai ix3570710.654-93%0,1%
20Skoda Karoq7070Nou0,1%
21Opel/Vauxhall Antara5521.694-67%0,0%
22DR517515116%0,0%
Total1.128.454854.37532%

Adaugati comentariu