Noile Cupra Leon și Formentor, model 2024 – informații și imagini oficiale

Cupra Formentor model 2024 AutoExpert.ro

Am fost invitat în Madrid, la prezentarea noilor Cupra Leon și Formentor. Elemente exterioare mai agresive, multimedia nou, sunet de primă clasă și o gamă de motoare care urcă până la 333 CP. Bun venit în lumea Cupra!

Tot exteriorul stă sub semnul geometriei în spațiu, în care triunghiul este la putere. Farurile au căpătat o formă triunghiulară, cu latura de jos ușor stilizată, având inclusiv câte trei lumini de zi (la fel de) triunghiulare, cu efect 3D. În premieră, este disponibilă opțional tehnologia Matrix LED, și, atipic pentru perioada în care trăim, s-au păstrat și luminile de ceață de sine stătoare. La Leon sunt dreptunghiulare, fiind dispuse în interiorul unor patrulatere neregulate care integrează și prize de aer, la Formentor au evadat din prizele de aer și „levitează” independent, în bara de protecție.

Noile modele Cupra – bot de rechin

Botul de rechin de sub capotă este noul element distinctiv Cupra, dar, dacă la Leon rechinul are gura închisă, la Formentor o are un pic deschisă, lăsând expuși și doi colți ascuțiți. Mai jos, ambele modele afișează o priză de aer complex stilizată, străpunsă de un element orizontal lat, negru lucios. Per total, un aspect agresiv, de prădător fără scrupule.

În spate, tema triunghiului se păstrează, dar are un efect 3D evident mai accentuat, cu câte trei lamele în fiecare bloc. În total, 18 lamele pentru ambele stopuri, o „risipă” de manoperă, rezultând într-o complexitate copleșitoare, evidentă mai ales noaptea. Între stopuri, o bandă subțire se aprinde, la mijlocul căreia emblema Cupra luminează în roșu. Noi sunt și cele opt seturi de jante de 18 și 19 inchi, precum și o bună parte din nuanțele regăsite în paletarul de opt culori, toate fiind rasate, fără tente exuberante de roși și galben.

Multimedia nou, scaune speciale

Interiorul, deși, în linii mari, arată ca înainte, a fost adus la zi în punctele esențiale. Astfel, instrumentarul virtual are grafică nouă, iar ecranul central tactil a fost complet înnoit. Acum are 12,9 inchi și, sub el, toate controalele tactile pe care glisezi degetul pentru a modifica volumul sunetului și parametrii climatizării sunt luminate. A fost schimbată și structura meniului, cu unele controale pentru climatizare integrate în ecranul de start.

Sub ecran se află încărcătorul wireless, capabil să „injecteze” curent de 15W în bateria telefonului, iar sistemul de sunet de top este dezvoltat de americanii de la Sennheiser și dispune de 12 boxe capabile de 330 W. Materialele au fost schimbate cu unele prietenoase cu mediul, cel mai bun exemplu fiind cel al tapițeriei scaunelor, care poate fi realizată din microfibră reciclată în proporție de până la 73%. Apropo de scaune, ai la dispoziție trei tipuri: Sport, acoperite cu material textil, scoică, tapițate cu microfibră sau piele ecologică și CUPbucket, cu textil în zona centrală și microfibră pe margini. Spațiul uinterior a rămas neschimbat, dar șoferul a primit câteva cadouri nesperate sub capotă.

PHEV nou, puteri mai mari

Să le luăm pe rând. Cupra Leon hatch vine cu două motoare pe benzină, un 1.5 TSI de 150 CP, combinat cu o transmisie manuală cu 6 trepte și cu tracțiune pe puntea față și un 2.0 TSI de 300 CP, cu transmisie DSG cu 7 trepte și tracțiune integrală. Mai sunt disponibile un eTSI mild hybrid la 48 V, de 150 CP, cu tracțiune integrală și cutie DSG, un diesel 2.0 TDI de 150 cai, cu transmisie DSG și tracțiune față și noul plug-in hybrid.

Cupra Leon model 2024 AutoExpert.ro

Acesta se numește eHybrid, vine cu o baterie de 19,7 kWh neți și promite o autonomie pur electrică de aproximativ 100 km, indiferent că vorbim despre varianta de 204 sau 272 de cai. Foarte important, bateria se încarcă inclusiv la curent continuu, cu până la 50 kW, în timp ce la curent alternativ se alimentează cu până la 11 kW, valori fabuloase pentru un PHEV din această categorie de preț. Versiunea VZ de 272 CP poate fi echipată opțional cu frâne Brembo cu 4 pistonașe și discuri perforate.

Cupra Leon model 2024 AutoExpert.ro

Gama de motoare a Cuprei Leon Sportstourer are aceeași structură, dar marea diferență vine la propulsorul TSI de 2,0 l. Acesta nu dezvoltă 300 CP, ci 204 sau 333, ultima variantă transformându-l în cel mai puternic Cupra Leon din istorie. Ambele au cutie DSG cu 7 trepte, dar doar al doilea vine cu tracțiune integrală.

În sfârșit, Formentor propune toată gama de motoare a lui Leon Sportstourer, dar adaugă și o versiune intermediară a motorului 2.0 TSI, de 265 CP, cu transmisie DSG și tracțiune față. Versiunile  puternice, de 265, 272 și 333 CP vin în echiparea VZ.

Cupra Formentor model 2024 AutoExpert.ro

Gene de racer

La Leon Sportstourer și Formentor, echiparea de top, VZ (de la cuvântul spaniol veloz, care înseamnă rapid) combinată cu motorul de top, de 333 CP, primește un mod de rulare CUPRA, special dezvoltat de specialiștii de la Centrul Tehnic din Martorell. Acesta vine cu o calibrare a accelerației și cutiei specifică circuitului, precum și cu indicator luminos pentru schimbarea treptei de viteză.

Totodată, are integrată în puntea spate și tehnologia Torque Splitter, care permite distribuirea fină a cuplului în viraj între roțile din stânga și dreapta, folosindu-se de două ambreiaje. Există și un mod Drift, utilizabil doar pe circuit, care pune ESC-ul în mod Sport și trimite tot cuplul către o singură roată de pe spate. Opțional, pot fi comandate frâne Akebono cu șase pistonașe.

Prețurile pentru România vor fi anunțate la 1 iunie, dată la care ambele modele, și Leon și Formentor, vor putea fi configurate și comandate. Urmează să le descoperi pe site-ul oficial Cupra România!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top