Noua Dacia Duster: Când ajunge în România a doua generație

dacia-duster

Noua Dacia Duster, a doua generație a SUV-ului compact, se lansează în toamnă, la Frankfurt, și va ajunge în showroom-uri în luna ianuarie 2018, au confirmat surse din cadrul companiei.

Dacă data prezentării viitoarei generații Duster devenise deja o certitudine, este pentru prima dată când Dacia dă indicii clare despre debutul comercial al noului SUV produs la Mioveni.

În premieră, Dacia Duster va putea fi echipat opțional cu șapte locuri. În consecință, dimensiunile exterioare vor crește, pentru a acomoda rândul suplimentar de scaune. Astfel, lungimea va măsura aproximativ 4,5 metri, cu 18 cm mai mult decât în prezent.

Și designul va fi mult mai elaborat. Caroseria va afișa linii mai rotunjite și o aerodinamică superioară, în timp ce barele de protecție și ornamentele din plastic cu rol de protecție vor fi mai elegant integrate în aspectul general al mașinii.

Din punct de vedere tehnic, noua Dacia Duster va fi complet nouă, renunțând la platforma actuală (derivată din cea a lui Logan) în favoarea arhitecturii modulare CMF, partajată cu Renault Kadjar și Nissan Qashqai. Gama de motorizări va fi similară cu cea a actualului modele.

Principalele versiuni vor rămâne 1.2 TCe de 125 CP și 1.5 dCi cu 110 CP, cu tracțiune față sau opțional, integrală. O cutie automată EDC, cu dublu ambreiaj, disponibilă și pe modelul actual din martie-aprilie 2016, va fi, de asemenea, oferită opțional.

CITEȘTE MAI MULT DESPRE NOUA DACIA DUSTER AICI

Adaugati comentariu