Noua Mazda2 facelift – Informații și fotografii oficiale

Mazda2 facelift (12)

A venit și rândul mezinei Mazda2 să fie supusă unui facelift. Astfel, modelul de clasă mică primește o serie de modificări de design, dar și tehnologii de ultimă oră.

Noua Mazda2 facelift vine acum cu un look mai sofisticat, cu o grilă ușor modificată, cu elemente cromate și faruri cu un look inspirat de cele alungite de la Mazda3 și tehnologie LED în echiparea standard. Opțional, pot fi comandate faruri LED adaptive.

Mazda2 facelift (10)

Mazda promite un nivel de zgomot redus la bordul mașinii sale de clasă mică, dar și mai mult confort, datorită unei suspensii revizuite. Sistemul multimedia permite conexiuni Apple CarPlay și Android Auto.

Scaunele au fost reconfigurate pentru mai mult confort, iar șoferul de Mazda2 poate comanda volan încălzit. Vin în ajutorul său sisteme de asistență ca Lane-keeping Assist, Traffic Sign Recognition și cameră de 360 de grade.

Mazda2 facelift (11)

Mașina este echipată acum cu un nou sistem G-Vectoring Control (GVC Plus), care asigură o dinamică superioară, și cu jante cu design nou de 16 inci.

Clienții vor putea alege motorul pe benzină Skyactiv-G de 1,5 litri, în două versiuni de putere: 75 și 90 de cai putere. unitatea poate fi cuplată la o transmisie manuală cu șase trepte sau la o transmisie automată cu șapte trepte, rezervată versiunii cu 90 de cai putere. Versiunile cu transmisie manuală vor beneficia de ajutorul sistemului mild-hybrid M Hybrid.

Mazda2 facelift (9)

Mazda2 facelift va ajunge putea fi comandată acasă, în Japonia, începând cu luna septembrie. În Europa, modelul ajunge în prima parte a anului viitor.

Citește și:

Drive test Mazda2: și frumoasă, și high-tech

Adaugati comentariu