Nou motor turbo pentru Skoda Octavia facelift

Skoda Octavia facelift primește o nouă motorizare turbo pe benzină. Intitulată 1.5 TSI Evo, aceasta dezvoltă 150 CP și a fost deja introdusă pe VW Golf facelift.

Noul turbo cu patru cilindri înlocuiește motorul de 1.4 litri TSI cu 140 CP și dispune de tehnologia dezactivării parțiale cilindrilor (Active Cylinder Management). Consumul mediu este estimat la numai 4.9 l/100 km, cu 1 l mai puțin decât la vechiul 1.4 TSI. Cuplul maxim este estimat la 250 Nm, disponibili de la 1.500 rpm.

Skoda Octavia facelift 1.5 TSI Evo va putea fi comandată din a doua jumătate a acestui an. Faceliftul aplicat în toamna trecută aduce și o nouă parte frontală, care a stârnit numeroase controverse. Comentariile negative au vizat aspectul inedit al blocurilor optice, divizate în două secțiuni distincte, asimetrice – partea centrală contopindu-se cu grila redesenată, ce include acum mai puține decorațiuni cromate.

Reușite sau nu, noile faruri își vor face apariția din acest an, alături de sistemul multimedia cu touchscreen capacitiv mult mai generos cu diagonala de 9,2 inch (pentru sistemul de top Columbus), cu funcție de hotspot Wi-Fi. Alte premiere sunt luminile ambientale (10 nuanțe) și volanul încălzit opțional.

Barele de protecție și grila sunt aproape neschimbate, la fel și profilul fastback extrem de practic al caroseriei sau portbagajul imens de 560 l (580l la break) și accesul facil la acesta, creionat de hayonul cu decupare amplă.

Noua Skoda Octavia beneficiază și de o listă mult mai generoasă de sisteme moderne de asistență, printre noile funcții standard regăsindu-se sistemul Front Assist de frânare automată cu funcţie Predictive Pedestrian Protection de detectare a pietonilor. Contra cost se oferă sistemele Towing Assist, Blind Spot Detection și Rear Traffic Alert.

În afară de noul motor 1.5 TSI Evo, gama de motorizări rămâne neschimbată, Octavia fiind oferită în continuare alături de patru propulsoare diesel și cinci turbo pe benzină, cu puteri cuprinse între 85 și 184 CP.

skoda-octavia (1)

Adaugati comentariu