Noul Audi RS5 își face debutul la Frankfurt

Mici retușuri din loc în loc reprezintă tot ceea ce este necesar unui model automobil sport, odată cu trecerea anilor. În cazul de față, Audi RS5 nu era nici pe departe un model îmbătrânit, dar chiar și așa, o ușoară reîmprospătare s-a nimerit la fix.

Cu un aspect exterior îmbunătățit și mai rafinat, noul Audi RS5 și-a făcut debutul la Salonul Auto de la Frankfurt 2011. Din punct de vedere tehnic, nu s-au produs modificări, frumosul coupe fiind însuflețit de binecunoscuta unitate V8 de 4,2 litri, pe benzină, care generează nu mai puțin de 450 CP la 8.000 rpm.

Caracteristic modelelor RS, transmisia este integrală. Este vorba de una dintre cele mai performante evoluții ale sistemului quattro, care contribuie la obținerea unei valori de doar 4,6 secunde pentru sprintul până la 100 km/h, cu plecare de pe loc.

La capitolul design avem de-a face cu o parte frontală complet nouă. Noua identitate a gamei A5/S5/RS5 și-a făcut debutul odată cu prezentarea facelift-ului gamei A5. Farurile au fost redesenate complet, au fost adoptate noi lumini de zi, iar spoilerul este de asemenea remodelat. 

Modificări au fost aduse de asemenea și părții posterioare, dar și interiorului. Odată cu acest facelift, noul RS5 va deveni disponibil și pe piața din Statele Unite, unde este de așteptat să se bucure de un succes foarte mare la public, grație performanțelor deosebite de care este capabil, dar și afinității clienților americani pentru mărcile de lux europene. 

Adaugati comentariu