Noul Audi SQ7 – Informații și fotografii oficiale

Noul Audi SQ7 (12)

Noul Audi SQ7 TDI facelit a fost prezentat cu motor V8 de peste 400 de cai putere, direcție integrală și sistem micro-hibrid.

SUV-ul de performanță vine cu o serie de modificări vizuale, o cabină transformată și mai multă putere. Sub capota noului SQ7 bate inima V8 de 4.0 litri, cu 435 de cai putere și un cuplu de 900 Nm, dezvoltați între 1.250 și 3.250 rpm. SUV-ul primește compresor electric, care ajută la eliminarea turbo lag-ului.

Noul Audi SQ7 (5)

Puterea este transmisă către toate cele patru roți, de către o cutie automată cu opt rapoarte și prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală quattro, care ajută mașina să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde, valoare identică cu aceea trecută în contul lui SQ8 TDI. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. SUV-ul aleargă pe jante de 20 de inci cu etriere de culoare gri antracit.

Pentru a asigura cifre de consum mai bune, Audi a echipat noul SQ7 TDI facelift cu un sistem mild-hybrid de 48 V, consumul ajungând acum la valori cuprinse între 7,4 l/100 km și 7,6 l/100 km.

Noul Audi SQ7 (13)

Noul Audi SQ7 TDI facelift primește și direcție integrală, un diferențial sport și bare stabilizatoare active.

Exteriorul său este individualizat de elemente specifice S, cum ar fi elementele cromate sau în argintiu mat. Farurile matrix LED sunt o alternativă contra cost la luminile matrix LED cu semnalizare secvențială.

În cabina lui SQ7 își fac loc scaune spot îmbrăcate în piele/alcantara și finisaje din aluminiu sau, opțional, fibră de carbon, sistemul MMI navigation plus și Audi virtual cockpit, acestea din urmă fiind incluse în echiparea standard. Se poate comanda opțional sistemul de iluminare ambientală cu 30 de culori.

Noul Audi SQ7 (1)

SQ7 vine standard și cu suspensie pneumatică.

În Germania, modelul poate fi comandat cu un preț de pornire de 94.900 de euro. Versiunea cu șapte locuri va fi cu 1.520 de euro mai scumpă.

Adaugati comentariu