Noul BMW 118d. Primele impresii

BMW 118d

Renunțarea la propulsie în favoarea tracțiunii i-a speriat pe fanii mărcii. Noi, însă, am fost în Munchen ca să lămurim problema: cum se conduce, de fapt, noul BMW Seria 1 cu punte față motoare? În test, BMW 118d. Foto: BMW

Long story short: BMW a decis să preia arhitectura UKL pe care sunt construite Active Tourer, X1 și toată gama Mini și s-o așeze la baza noii Serii 1. Bun, și unde-i baiul? Păi, simplu, arhitectura asta permite montarea tracțiunii față sau a celei integrale, iar asta înseamnă că noua compactă a bavarezilor nu va mai avea propulsie (sau tracțiune spate, dacă vreți).

BMW 118d

Aud deja rumoare printre fanii BMW care tocmai au citit paragraful de mai sus, așa că vin să vă liniștesc puțin: am discutat cu oficialii mărcii, care s-au jurat pe roșu că mașina asta n-a pierdut niciun gram de incisivitate față de fosta generație, la care erau antrenate roțile din spate. Drept urmare, sar direct în mașină ca să verific afirmația.

BMW 118d

Citește aici totul despre noul BMW Seria 1!

La interior dau de perechea de ecrane 10,25 inci Live Cockpit Professional, care îi imprimă un aer tipic segmentelor superioare. Bine, standard primiți doar Live Cockpit cu cadrane clasice, între care se află un display de 5,1 inci. Stau jos la volan, fix așa cum se cade într-un hatch BMW, iar habitaclul se simte din prima mai lat. Cu 4,2 cm, mai exact. Întreg bordul seamănă leit cu cele ale tuturor modelelor recente BMW, de la Z4 la X7, pentru că mai toate blocurile de comenzi și butoanele de pe tunelul central sunt din același film cu ale fraților mai scumpi.

Bord Seria 1

În spate, aceeași senzație de spațiu este chiar mai evidentă, pentru că se manifestă în toate direcțiile. Ciudat că ai cu 33 mm în plus la genunchi, dacă ne gândim că ampatamentul a scăzut. Dar BMW adună primele roade ale tracțiunii în defavoarea propulsiei: motorul a putut fi amplasat transversal și, astfel, s-a eliberat spațiu ”pe lung”. Simplu spus, patru persoane de 1,80 m călătoresc fără vreo restricție de spațiu.

Portbagajul exemplarului meu are hayon electric și banchetă rabatabilă 40/20/40% (ambele opționale), iar cei 380 l, cu 20 l peste cel al generației actuale, se văd cu ochiul liber prin deschiderea mare a hayonului.

Portbagaj Seria 1

BMW 118d: dinamică fără cusur

Gata cu vorba, să trecem la fapte. Cum se conduce noua Serie 1? În principiu, în 90% din timp nu vă veți da seama că aveți de-a face cu tracțiune în loc de propulsie. Sau, mă rog, nu cei mai mulți dintre voi (mă includ aici) și clar nu cu motorul diesel de 2 litri și 150 CP de pe 118d. Practic, cuplul transmis punții față nu afectează cu nimic comportamentul direcției, care răspunde în cel mai natural mod pe viraje. Dacă forțezi nota, sistemele de asistență intervin repede și – foarte important – insesizabil pentru șofer și anulează aproape complet subvirarea. Ce-i drept, noi am avut mașina configurată cu suspensia adaptivă opțională. Deci pe șosea, fiți fără grijă, noua Serie 1 este cel puțin la fel de responsivă ca și fosta.

Motor 118d

Totuși, noua generație nu mai păstrează 100% senzațiile sportive ale precedentei, ci a virat spre confort. Mașina se simte premium, pentru că este mai spațioasă, iar insonorizarea este realmente excepțională, iar asta te detașează puțin de șosea. În virtutea acestui fapt, motorul diesel pare mai rafinat și mai liniștit, iar transmisia automată cu 8 trepte îi stimulează fără reproș. În testul nostru, mașina a consumat 5,9 l/100 km pe un traseu foarte virajat combinat cu autostradă, parcurs în forță. Forța de tracțiune începe să se dezvolte progresiv de la 1.600 rpm și devine liniară după 2.000, până spre 4.000 rpm, astfel că BMW 118d se conduce excepțional de ușor.

Dacă optați pentru 118d cu transmisie manuală, va trebui să plătiți în România 31.713 euro. Prețul pentru versiunea automată nu a fost încă stabilit.

În numărul din luna septembrie al revistei Auto Expert veți putea citi detaliile complete despre comportamentul lui BMW 118d, precum și testul cu versiunea de top, M135i xDrive.

Verdict AutoExpert

Verdict 118dSportivitatea a rămas acolo, dar acum este acompaniată de un nivel excepțional de rafinament. Fix acest viraj spre confort, finețe și spațiu interior diluează puțin senzațiile cu care ne obișnuise fosta generație, dar noul model nu pierde nimic din sportivitatea la limită, cu un comportament eminamente neutru, chiar și cu punte față motrice. După primul test, Seria 1 mi-a lăsat impresia că rămâne vectorul sportivității compactelor, dar ne vom edifica la primul test comparativ pe care îl vom realiza după începerea vânzărilor în România.
  • Spațiu interior în creștere
  • Motor puternic și economic
  • Habitaclu extrem de bine antifonat
  • Transmisie automată fără cusur
  • Suspensie adaptivă relativ confortabilă și cu ruliu excelent controlat
  • Diluarea ușoară a senzațiilor sportive la interior
Date tehniceBMW Seria 1
Model118d
Motor/nr. cilindriL4, turbodiesel
Cilindree (cmc)1.995
Putere maximã/turație (CP/rpm)150/2.500-4.000
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)350/1.750-4.000
Transmisiefațã
Cutie de vitezeautomatã, 8 trepte
L/l/h (mm)4.319/1.799/1.434
Ampatament (mm)2.670
Volum portbagaj (l)380-1.200
Masã la gol (kg)1.505
Accelerație 0-100 km/h (s)8,4
Vitezã maximã (km/h)216
Consum urban/extr./mixt (l/100 km)5,0/3,7/4,2
Emisii CO2 (g/km)109

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top