OFICIAL: Noul BMW X5 – Povestea de succes merge mai departe

BMW X5 (1)

Familia X se modernizează. A primit noul membru X2, X3 a îmbrăcat haine noi și a venit rândul celui mai mare dintre frați să-și schimbe look-ul. Acesta este noul BMW X5, aflat la a patra generație, pregătit să impresioneze cu generozitatea dotărilor și cu abilitățile sale, atât pe autostradă, cât și pe teren accidentat.

Suspensia pneuamatică pe cele două punți, direcția integrală și pachetul Off-Road sporesc caracterul versatil, abilitățile dinamice și nivelul de confort. Sisteme ca Driving Assistant Professional și Parking Assistant Plus cu Reversing Assistant se regăsesc acum la bord. BMW X5 este disponibil standard și cu sistemul BMW Live Cockpit Professional, care permite personalizarea display-ului și al funcțiilor de control în raport cu nevoile și preferințele șoferului.

BMW X5 (9)

BMW X5 vine acum cu un ampatament cu 42 mm mai lung ca predecesorul său, ajungând la 2.975 mm. Mașina a crescut cu 36 mm în lungime (până la 4.922 mm) și cu 66 mm în lățime (2.004 mm), primind în plus și 19 mm în înălțime (1.745 mm), toate acestea asigurându-i lui X5 o imagine impunătoare, intimidantă, dar și un spațiu interior inegalabil.

În partea frontală, atrage atenția grila masivă, flancată de faruri LED oferite standard, în timp ce farurile adaptive LED pot fi comandate opțional.

BMW X5 (6)

Din profil, X5 apare sigur pe el și modern, iar din spate, stopurile LED cu design tridimensional atrag atenția.

Liniile de echipare xLine și M Sport vin cu elemente speciale, atât la interior, cât și la exterior. Jante de 22 de inci sunt oferite opțional, în premieră, la X5.

BMW X5 (3)

Interiorul asigură senzația de spațiu și exclusivism, iar poziția înaltă la volan, noul design al instrumentarului de bord și ecranul Control Display oferă sentimentul controlului deplin. Starea de bine resimțită în cabină este oferită și de scaunele multifuncționale, de suporturile de pahare cu funcție de încălzire și de răcire, de acoperișul panoramic din sticlă Sky Lounge, de sistemul interior de iluminare Dynamic Interior Light și de sistemul audio Bowers & Wilkins Diamond Surround, acesta din urmă disponibil începând cu luna decembrie. Va fi disponibil și un sistem Professional pentru locurile din spate, cu ecran tactil de 10,2 inci.

BMW X5 (68)

Bancheta se pliază 40/20/40 pentru a crește capacitatea portbagajului care oferă deja 645 de litri la 1.860 de litri. Un al treilea rând de scaune poate fi comandat opțional, începând din luna decembrie a acestui an.

Dacă clientul bifează opțiunea Comfort Acces, cele două secțiuni ale ușii portbagajului pot fi închise și deschise automat, fără a fi atinse. Opțional, suspensia permite coborârarea vehiculului pentru o încărcare mai ușoară.

BMW X5 (42)

Noul BMW X5, în versiune xDrive50i va fi disponibil în afara Europei, încă din momentul lansării, și cu motor V8, conform standardelor EU6d-TEMP, cuplat la o transmisie automată Steptronic cu opt rapoarte, care asigură eficiență și timpi de schimb extrem de rapizi. 462 de cai putere și un cuplu de 650 Nm oferă V8-ul lui X5 xDrive50i.

X5 xDrive40i este pus în mișcare de o unitate pe benzină cu șase cilindri în linie, 340 de cai putere și 450 Nm. BMW X5 M50d va produce 400 de cai putere și un cuplu maxim cotat la 760 Nm, cifre care transformă modelul într-o adevărată forță a naturii.

BMW X5 xDrive30d vine cu un motor diesel tot cu șase cilindri în linie pentru 265 CP și un cuplu maxim de 620 Nm.

BMW X5 (4)

Inginerii germani au optimizat sistemul de tracțiune pentru o stabilitate și o agilitate superioare, iar distribuția cuplului între punți se face acum mai eficient. Noul sistem xDrive oferă și o configurație orientată către puntea din spate pentru momentele în care șoferul optează pentru un stil de condus dinamic.

Diferențialul electronic de pe puntea spate, disponibil la linia de echipare M Sport, conferă SUV-ului o latură și mai sportivă. Mașina vine standard cu funcție de control dinamic al amortizoarelor, cu suspensie adaptivă M și direcție activă integrală, aceasta din urmă o premieră în gama X5. Suspensia permite ridicarea sau coborârea vehiculului cu până la 80 de milimetri, la simpla apăsare a unui buton sau prin intermediul cheii digitale BMW Display Key.

BMW X5 (34)

Clienții pot comanda separat și un pachet Off-Road, care aduce posibilitatea alegerii unuia dintre cele patru moduri specifice suprafeței de rulare, acestea configurând în mod diferit reacția accelerației și a transmisiei.

BMW a adus la bordul lui X5 cele mai noi sisteme de asistență dezvoltate de companie. Pe listă se regăsesc Active Cruise Control cu funcție Stop & Go, asistentul la menținerea direcției și a benzii de circulație, Lane Change Warning și Lane Departure Warning, Lane Change Assistant, Lane Keeping Assistant cu protecție la impact lateral și avertizarea în intersecție. Asistentul la parcare preia acum accelerația și frânarea, dar și direcția. În premieră la BMW X5, Emergency Stop Assistant oprește mașina în condiții de siguranță atunci când șoferul are de-a face cu o problemă de ordin medical. Reversing Assistant este încă un pas către rularea autonomă, acesta preluând direcția pentru a manevra vehiculul în marșarier, de-a lungul unui traseu parcurs anterior cu fața, pe o distanță de până la 80 de metri.

Odată cu generația viitoare X5, debutează și BMW Operating System 7.0, acesta concentrându-se pe optimizarea atenției șoferului. Cu o structură clară și afișaje personalizate, sistemul oferă șoferului informațiile potrivite la momentul potrivit. Acesta include un instrumentar de bord și un Control Display de 12,3 inci, complet digitale. Interacțiunea multi-modală îi permite șoferului să acționeze butoanele rotative, controller-ul iDrive, ecranul tactil, controlul vocal și controlul prin gesture pentru diversele comenzi. Informațiile sunt redate și pe Head-Up Display, acestea fiind proiectate pe o suprafață care măsoară acum 7 × 3.5 inci și care vine cu o grafică îmbunătățită.

BMW X5 este primul model al constructorului bavarez care poate fi deblocat prin intermediul unui telefon mobil sincronizat la BMW Digital Key.

Adaugati comentariu