Noul Jeep Compass, lansat oficial în România

Noul Jeep Compass

Azi am făcut cunoștință cu noul Jeep Compass. Din nou. De data asta, în România. Mă întâlnisem deja cu el în Portugalia, luna trecută, la primele teste internaționale. Acum, însă, am reușit să pun mâna pe benzinarul de top, 1.4 M-Air 170 CP, cuplat la transmisia automată cu 9 rapoarte și înnobilat cu tracțiune integrală. A, și pe lista completă de prețuri pentru România!

Mai țineți minte că am testat versiunea diesel de top, Trailhawk, cu motor de 2.0 litri și 170 CP în Portugalia? Dacă nu, puteți citi testul complet aici. Merită, pentru că va trece ceva timp până îl vom vedea testat în România, fiind disponibil pentru comenzi abia din 2018.

Noul Jeep Compass

Însă ceea ce nu am reușit în Portugalia, mi-a oferit lansarea din România. Organizat fără cusur de importatorul AutoItalia, evenimentul mi-a așezat în fața ochilor versiunea pe care nu credeam să pun mâna prea curând: 1.4 M-Air 170 CP AT9 4×4. Da, un Jeep pursânge, echipat cu motor pe benzină! Cum sună asta?

 

 

 

Noul Jeep Compass

În primul rând, sună mai american ca oricând: Jeep pe benzină! La a doua strigare, sună mai degrabă european: după un traseu mixt, care a inclus porțiuni de autostradă, de drum național și de oraș (ultimul moderat, ce-i drept), consumul s-a stabilizat la 7-8 l/100 km. Ca să fiu mai clar, la 130 km/h, transmisia automată cu 9 rapoarte afișează 2.400 rpm, iar consumul oscilează între 7 și 8 l/100 km. Știu, nici acum n-am fost mai clar, dar nu din vina mea, ci pentru că noul Compass nu afișează consumul decât în valori întregi, fără zecimale. Oricum ar fi, este un consum excelent, dacă ținem cont de tracțiunea integrală și de capacitatea motorului.

 

Noul Jeep Compass

Demarajele și reprizele sunt, de asemenea, foarte bune. Atât de bune, încât niciodată nu veți simți că mașina este submotorizată. Cum vă sună 0-100 km/h în 8,5 secunde, sau 0-1.000 m în 30 secunde? Cu siguranță, nu a motor de 1.4 litri combinat cu tracțiune integrală. Că tot am adus vorba despre siguranță, să nu uităm cele cinci stele obținute la testele EuroNCAP.

 

 

 

Timbrul motorului pe benzină este, însă, mai acut decât cel al versiunilor diesel (așa cum e normal, de altfel), fapt care poate să nu fie neapărat pe placul tuturor. Nu mă număr printre ei, ce-i drept. Îmi place personalitatea cailor care se hrănesc cu benzină. Nu trebuie să fiți de acord cu mine.

 

Noul Jeep Compass

Trebuie să fiți însă de acord, când spun că noul Compass nu are rival în segment atunci când asfaltul se termină. Dacă nu sunteți nici de data asta, imaginile vă vor convinge. Niciodată, dar NICIODATĂ nu am văzut nebuni mai mari decât profesioniștii de la AutoItalia! Și nu exagerez.

 

 

 

Noul Jeep Compass

Pentru lansare, au creat în spatele centrului comercial Băneasa Shopping Center un poligon cu rampe și pante întocmai după specificațiile producătorului, ”chinuind” exemplarele de test la limita maximă, iar pe jurnaliști dincolo de limitele ”umane”. A fost o experiență greu de uitat, care ne-a demonstrat că SUV-ul de clasă medie al yankeilor se detașează din mulțimea de concurenți prin prestațiile off-road de neegalat!

 

 

MotorizareNivel de echiparePreț cu TVA (euro)
1.4 M-Air 140 CP M6 4x2Sport23.310
1.4 M-Air 140 CP M6 4x2Longitude24.754
1.6 M-Jet 120 CP M6 4x2Longitude26.532
2.0 M-Jet 140 CP AT9 4x4Longitude30.644
1.4 M-Air 140 CP M6 4x2Limited27.532
1.4 M-Air 170 CP AT9 4x4Limited33.421
1.6 M-Jet 120 CP M6 4x2Limited29.310
2.0 M-Jet 140 CP M6 4x4Limited31.200
2.0 M-Jet 140 CP AT9 4x4Limited33.421
2.0 M-Jet 170 CP AT9 4x4Limited34.533

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top