Noul Jeep Gladiator ajunge și în Europa și este disponibil doar cu motor diesel de 3.0 litri. Pick-up-ul, comercializat până acum doar în Statele Unite, face, zilele acestea, o demonstrație de forță în Italia, la Jeep Camp, întâlnirea anuală a fanilor brand-ului.
Dezvăluit în luna noiembrie a anului trecut la Salonul Auto de la Los Angeles, noul Jeep Gladiator reprezintă revenirea constructorului în segmentul pick-up-urilor. Propulsorul V6 EcoDiesel de 3.0 litri, care își face loc sub capota noului Gladiator destinat Europei, va dezvolta 260 de cai putere și un cuplu maxim de 600 Nm, și va fi cuplat la o transmisie automată cu opt rapoarte și la unul dintre cele două sisteme de tracțiune integrală disponibile: Command-Trac și Rock-Trac.
Unitatea este dezvoltată de către Fiat Chrysler Automobiles. Punțile Dana 44, un diferențial blocabil electric Tru-Lock pe puntea față și pepuntea spate, dar și anvelope de off-road de 32 de inci fac parte din meniu.
Gladiator preia de la Wrangler formele angulare și imaginea robustă, dar este cu 78,7 cm mai lung ca Wrangler-ul cu 4 portiere, iar ampatamentul său este cu 49,2 cm mai mare.
Șoferul de Gladiator poate alege unul dintre cele două ecrane tactile, de 7.0, respectiv 8,4 inci, care redau cea de-a patra generație a sistemului Uconnect, în combinație cu un instrumentar de bord digital de 3,5 sau de 7 inci, care permite peste 100 de configurații ale informației.
Gladiator este echipat cu sisteme de siguranță avansate, cum ar fi Blind-spot Monitoring și Rear Cross path, avertizare la coliziunea față-spate, cruise control adaptiv și cameră pentru marșarier ParkView. 110 accesorii Jeep Authentic sunt disponibile pentru personalizarea vehiculului. În premieră pentru un model Jeep, apare și o cameră frontală.
Caracterul de off-roader pur-sânge este confirmat de cifre impresionante: unghi de atac de 43,6 grade, de degajare de 26 de grade și o gardă la sol de 28,2 centimetri. Sunt detalii care îi asigură o traversare a vadurilor cu adâncimi de până la 76 de centimetri. Rubicon primește standard anvelope de 32 de inci.
Noul Jeep Gladiator va fi construit la uzina din Toledo, Ohio, ajunge în showroom-urile din Europa începând cu anul viitor, cu liniile de echipare Sport, Overland și Rubicon, cele două din urmă venind cu faruri LED și faruri de ceață cu lumină albă. Până atunci însă, fanii pot vedea modelul în stațiunea montană San Martino di Castrozza din nordul Italiei, acolo unde are loc Jeep Camp.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…