Noul Mercedes-AMG A 35 4MATIC Sedan – Informații și fotografii oficiale

Noul Mercedes-AMG A 35 Sedan

Noul Mercedes-AMG A 35 4MATIC Sedan este aici, pentru a redefini segmentul compact premium, oferind performanțe de top fără a compromite aspectul practic.

Limuzina compactă calcă pe urmele hot hatch-ului dezvăluit în toamna anului trecut și vine cu motor de 2.0 litri cu 4 cilindri și 306 cai putere, cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj AMG SPEEDSHIFT DCT 7G și la un sistem de tracțiune integrală AMG Performance 4MATIC. Sistemul de evacuare este echipat cu un flaps controlat automat, care modulează sunetul în funcție de modul de rulare ales. Prin intermediul comutatorului AMG DYNAMIC SELECT, cel aflat la voaln poate alege Slippery, Comfort, Sport, Sport+ sau Individiual.

Noul Mercedes-AMG A 35 Sedan

Modelul entry level din gama AMG accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde și atinge o viteză maximă de 250 km.

Ca și versiunea standard Mercedes-Benz Clasa A Sedan, prezentată de constructorul premium în vara anului trecut, noul Mercedes-AMG A 35 Sedan are un ampatament de 2729 mm și console scurte, care îi confirmă natura dinamică.

Noul Mercedes-AMG A 35 Sedan

Prețuri Mercedes-Benz Clasa A Sedan – Cea mai accesibilă limuzină Mercedes a ajuns în România

Grila radiatorului este străbătută de două lamele cromate. Din profil, atrag atenția jantele de 18 inci optimizate aerodinamic (opțional, pot fi comandate jante de 19 inci), dar și pragurile AMG Line. Partea din spate este individualizată de noul difuzor de aer și de stopurile LED. Își face apariția pe capacul portbagajului, și un eleron discret.

Mercedes trece în contul limuzinei sale spațiu peste medie la umeri, coate și cap, iar portbagajul de 420 litri este o confirmare că noul AMG este și practic. Este disponibil opțional pachetul KEYLESS-GO cu acces de tip “mâini libere”.

Noul Mercedes-AMG A 35 Sedan

Și A 35 4MATIC sedan primește noul sistem multimedia MBUX, care are la bază inteligența artificială și care este redat pe două ecrane unite sub un capac de sticlă și care poartă denumirea de Widescreen Cockpit. Sistemul, care și-a făcut debutul odată cu noul Clasa A, poate fi activat prin simpla rostire a salutului “Hey Mercedes”.

Instrumentarul de bord poate fi configurat prin intermediul meniului AMG. În modul Supersport, șoferul poate alege unul dintre afișajele Warm-up, Set-up, G-Force și Engine Data. Consola centrală găzduiește u touchpad, dar și butoanele pentru dezactivarea ESP-ului, pentru trecerea la transmisia manual și opțional, controlul adaptiv al amortizoarelor. Standard, modelul vine echipat cu funcție RACE-START. Opțional, esste disponibilă și funcția AMG TRACK PACE.

Noul Mercedes-AMG A 35 Sedan (18)

Scaunele sunt îmbrăcate în piele ARTICO lucrată manual în combinație cu microfibră DINAMICA negre și prezintă cusături contrastante roșii. Opțional, și centurile, și conturul ventilațiilor pot fi tot roșii.

Noul Mercedes-AMG A 35 4MATIC Sedan primește standard suspensie AMG, iar opțional, poate fi bifată căsuța pentru AMG RIDE CONTROL.

Mașina va ajunge în showroom-uri în vara aceasta.

Date tehnice:

Mercedes-AMG A 35 4MATIC Sedan
Motor 2.0 litri, 4 cilindri
Cilindree 1991 cc
Putere 306 CP la 5800 rpm
Cuplu 400 Nm la 3000-4000 rpm
Tracțiune integrală variablă AMG Performance 4MATIC
Transmisie automată cu dublu ambreiaj AMG SPEEDSHIFT DCT 7G
Consum mixt
 

7.3-7.2 l/100 km

Emisii CO2
167-164 g/km*
Accelerație 0-100 km/h 4.8 s
Viteza maximă (limitată electronic)
250 km/h

Adaugati comentariu