Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC – Informații și fotografii oficiale

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (6)

Noul Mercedes-Benz GLB 35 4MATIC vine cu un design impresionant, păstrând natura practică a versiunii standard, pe care constructorul premium german a dezvăluit-o la începutul acestei veri. Noua versiune asigură dinamica tipică brand-ului AMG și spațiu pentru șapte ocupanți.

Primul SUV compact premium al lumii cu șapte locuri primește acum o versiune sportivă. Este noul Mercedes-Benz GLB 35 4MATIC, pus în mișcare de motorul turbo de 2.0 litri cu patru cilindri. Propulsorul dezvoltă 306 cai putere și 400 Nm, livrați către toate cele patru roți prin intermediul transmisiei automate AMG SPEEDSHIFT DCT 8G și al sistemului de tracțiune integrală AMG Performance 4MATIC.

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (5)

Noua versiune are nevoie de 5,2 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h și atinge o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. Pentru o experiență emoțională la volan, funcția RACE START este oferită standard.

Cinci programe AMG DYNAMIC SELECT sunt disponibile la bord: Slippery, Comfort, Sport, Sport+ și Individual, toate modificând parametrii cheie: reacția motoroului, transmisiei, suspensiei și direcției, în funcție de preferințele celui aflat la volan.

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (7)

Modelul primește sistemul ultra-performant de frânare de la AMG cu etriere argintii și inscripția AMG, cu discuri ventilate și perforate, cu dimensiuni de 350 x 34 mm în față și 330 x 22 mm în spate.

Liniile agresive ale noului Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC atrag atenția. Mașina vine cu grila radiatorului cu fante verticale, iar la polul opus, un eleron vopsit în culoarea caroseriei optimizează fluxul de aer. Noua versiune aleargă pe jante AMG cu cinci spite duble, de 19 inci, dar opțional, se pot comanda jante cu dimensiuni de până la 21 de inci.

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (10)

Interiorul continua abordarea sportivă a exteriorului. Scaunele sunt îmbrăcate în piele neagră ARTICO, lucrată manual /microfibră DINAMICA, și prezintă cusături contrastante de culoare roșie. Și centurile sunt roșii.

Opțional, pot fi comandate două pachete cu piele în două nuanțe.

Sistemul MBUX (Mercedes-Benz User Experience) și-a găsit, de asemenea, loc la bordul noului GLB 35 4MATIC. Acesta permite operarea prin intermediul touchpad-ului din consola centrala, a butoanelor Touch Control aflate pe volan, control vocal și prin gesturi. Sistemul este activat simplu prin “parola”: “Hey Mercedes”.

Ecranele pot fi configurate în trei moduri diferite: “Classic”, “Sporty” or “Supersport”.

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (9)

Șoferul primește volanul multifunțional îmbrăcat în piele nappa, dar contra cost, poate comanda volanul AMG Performance.

La fel ca versiunea standard, SUV-ul AMG este disponibil opțional cu un al treilea rând de scaune, care include două locuri individuale. Funcția EASY-ENTRY facilitează accesul la acele locuri, care pot primi pasageri de până la 1,68 m înălțime..

Noul Mercedes-AMG GLB 35 4MATIC (17)

Modelul poate fi echipat opțional cu suspensia AMG RIDE CONTROL cu amortizoare adaptive, controlate electronic, individual pentru fiecare roată. Caracteristicile susensiei pot fi setate într-unul dintre modurile Comfort, Sport sau Sport+.

Noul GLB va ajunge la Salonul Auto de la Frankfurt. Primii clienți își vor primi mașina începând cu anul viitor.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top