Noul Mercedes Sprinter se lansează în 2018 – prima imagine oficială

Mercedes lansează următoarea generație Sprinter în 2018. Primele prototipuri de preserie ale noului van au fost deja surprinse de carparazzi pe străzile din Germania. Acum, Mercedes ne prezintă prima schiță oficială.

Odată cu schimbarea generației de Mercedes Sprinter, colaborarea cu VW se va încheia. Compania rivală și-a dezvoltat deja propriul van Crafter, care va fi asamblat împreună cu un model înrudit MAN în Polonia.

Seria actuală Sprinter W 906 a debutat în 2006 și a primit un facelift important în 2013. Recent, a existat și o a doua actualizare, care a adus o nouă variantă de 5,5 tone și motoare moderne Euro 6.

Următorul Mercedes Sprinter va înregistra o evoluție și nu o revoluție, atât la capitolul design, cât și la capitolul motorizări. Partea frontală va fi similară celei de la Clasa V, cu faruri mai înguste și mai îndepărtate. Capota este asemănătoare cu cea prezentă pe varianta curentă, dar parașocul frontal este nou.

Alte inovații includ noile sisteme de asistență la conducere și servicii de conectivitate, disponibile în combinație cu un nou sistem telematic. Acestea ar trebui să asigure eficiența în gestionarea vehiculelor și a flotei, spune Mercedes. „În plus, noul Sprinter este adaptat și mai mult la cerințele individuale de transport și industrie, datorită unei varietăți semnificativ variate de variante de caroserie și de capacități de încărcare”.

Din 2018, Mercedes va construi Sprinter și într-o nouă fabrică din SUA, în North Charleston, Carolina de Sud, pentru a eluda taxele mari de import americane (celebra Chicken Tax) și pentru că SUA este a doua cea mai mare piață unică de desfacere pentru camioneta Mercedes. În prezent, Mercedes Sprinter este livrat sub formă de „kit” CKD în SUA. În Germania, alături de uzina din Düsseldorf, fabrica Mercedes de lângă Berlin va produce, de asemenea, noua generație Sprinter.

Adaugati comentariu