Noutati auto

Noul Mitsubishi Colt: informații și fotografii oficiale

Mitsubishi revine în clasa mică europeană cu o nouă generație a modelului Colt. Ca și în cazul modelului ASX, care împarte platforma cu Renault Captur, noul Colt este bazat pe modelul Renault Clio.

Mitsubishi îți continuă revenirea pe piața europeană profitând de modelele din cadrul alianței Renault-Nissan-Mitsubishi. După ce în toamna anului trecut, niponii prezentau modelul ASX, model puteric bazat pe Renault Captur, acum rețeta este folosită din nou pentru modelul Colt.

Colt a fost un model emblematic pentru Mitsubishi, fiind un jucător important în clasa mică. Pentru a șaptea generație Mitsubishi Colt, niponii folosesc modelul Renault Clio facelift din cadrul alianței, rebranduit conform limbajului de design Mitsubishi. De la introducerea sa pe piața din Europa în 1978, Colt s-a vândut în peste 1,2 milioane de unități de-a lungul celor  șase generații. Noul Colt, a 7-a generație, este bazat pe platforma CMF-B a Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi și va fi disponibil pentru vânzare începand cu luna octombrie.

Mitsubishi Colt

Colt și Clio sunt practic identice, dar o serie de elemente de design le diferențiază. Partea din față a noului Mitsubishi Colt adoptă grila Dynamic Shield, specifică modelelor nipone, iar blocurile optice au o semnătură luminoasă verticală specifică. Pe nivelurile de echipare superioare, luminile de zi sunt poziționate sub faruri. În partea din spate se remarcă sigla Mitsubishi în noua sa formă scrisă pe toată lățimea hayonului.

Sunt disponibile cinci nuanțe pentru caroserie: Onyx Black (negru onix) metalizat,  Sunrise Red (roșu răsărit), Royal Blue (albastru regal), Volcanic Grey (gri vulcanic) și Arctic White (alb arctic) solid.

Mitsubishi păstrează sistemul cu patru niveluri de echipare numite: Inform, Invite, Intense și Instyle. Interiorul este similar cu cel al modelului Renault Clio, cu display central poziționat vertical.

Gama de motorizări este și ea comună, începând cu un propulsor entry-lever de 1.0 litru cu trei cilindri ce oferă doar 65 CP asociat cu o cutie de viteze manuală cu cinci trepte. Urmează varianta supraalimentată cu sistem turbo de 1.0 litru și 90 CP alături de cutie manuală cu șase trepte.

În gamă există și Colt HEV cu sistem de propulsie full-hybrid ce utilizează motorul de 1.6 litri pe benzină alături de motor electric de 36 kW și transmisia multimodală pentru o putere totală de 145 CP. Bateria care alimentează motorul electric are o capacitate de 1,2 kWh.

Modelul Mitsubishi Colt va fi produs la uzina Renault din Bursa, Turcia. Primele livrări vor avea loc în luna octombrie a anului curent.

Via Mitsubishi România

Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile