Noul supercar Ford GT are 656 CP și atinge 348 km/h

Noul Ford GT, a treia generaţie a legendarului supercar american, va avea 656 CP și 745 Nm, ceea ce înseamnă că americanii vor avea, cel puţin pe hârtie, un răspuns pe măsură la McLaren 675LT.

Interesant este că noul Ford GT promite să stoarcă toate aceste resurse dintr-un motor minuscul, conform standardelor segmentului. Este vorba despre un V6 EcoBoost bi-turbo de 3,5 litri montat central, mai mic decât vechiul V8 supraalimentat al generației precedente. Singura transmisie oferită este o cutie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

Produs în doar 250 exemplare, noul Ford GT se va lăuda și cu o viteză maximă demnă de segmentul rarefiat al supercar-urilor veritabile: 348 km/h. Și masa la gol va fi foarte redusă (1.385 kg), graţie folosirii din plin a fibrei de carbon la realizarea structurii de tip monococă dar și a panourilor caroseriei. Restul structurii, atât în față cât și în spate, e realizată din aluminiu. Panourile şi elementele din fibră de carbon vor fi realizate chiar în patria natală, de specialiştii americani de la Multimatic Motorsports and Engineering. Lungimea măsoară 4,76 metri, iar lățimea 2,24 metri.

Comenzi Ford GT

Ford GT va fi echipat standard cu frâne ceramice de ultimă generaţie, livrate de Brembo, în compania unui arsenal impresionant de componente electronice: 50 senzori, 28 microproceoare ce vor manageria un flux de date de 300 megabiți pe secundă şi 6 reţele distincte CAN, capabile să transmită 3000 mesaje de sistem, în tandem.

Designul este futurist. Partea din față aduce aminte de clasicul GT40, dar restul mașinii provine 100% din viitor. Chiar și stând pe loc, mașina pare lipită de suprafața pe care se află, fiind extreme de lată și de scundă. Partea din spate este dominată de cele două evacuări cu un diametru de țeavă de tun, însă Ford GT vine și cu elemente aerodinamice active ce se fac remarcate doar la anumite viteze.

La interior, Ford GT frapează prin egonomia minimalistă, majoritatea funcțiilor importante fiind preluate de instrumentele de bord digitale configurabile cu diagonala de 10 inch. Sunt disponibile cinci moduri de afișare distincte: N (Normal, vitezometru central, indicator treaptă de viteză în dreapta, turometru în partea superioară), W (Wet, grafică în nuanțe de albastru), S (Sport, culoare predominantă portocaliu, indicator treaptă central, vitezometru în dreapta, turometru deasupra), T (Track, similar sport cu turometru mai proeminent) și V (viteză maximă, cu vitezometru în prim-plan, turometru deasupra și temperatură apă/ulei/presiune turbine în partea dreaptă).

ford-gt (1)

Adaugati comentariu