Noul SUV Kia Seltos apare în primul teaser video

Kia Seltos

Kia își joacă cele mai bune cărți în segmentul SUV-urilor. Constructorul sud-coreean pregătește noul SUV Seltos, care își va face loc în gamă între Stonic și Sportage.

Noul model Kia Seltos se va alătura gamei de vehicule cu gardă mare la sol alcătuită din Stonic, Niro, Sportage și Sorento. Tot acolo va ajunge și viitorul XCeed, pe care l-am urmărit deja în teste.

Primul teaser video în care apare Seltos arată un SUV cu linii angulare și se va adresa tinerilor, spun cei de la Kia.

La bord, așa cum arată schițele făcute publice de asiatici, apare un nou ecran de 12 inci, deasupra ventilațiilor, care redă un sistem multimedia nou, care acceptă și comenzi vocale.

Viitorii posesori de Seltos vor avea libertatea de a-și personaliza cabina și vor avea la dispoziție volan încălzit, sistem de climatizare automat, un selector de moduri de rulare, care își va face loc lângă schimbătorul de viteze, funcție start/stop, dar și o funcție tipică SUV-urilor cu abilități în off-road, control al coborârea pantelor.

Kia va prezenta viitorul său Seltos luna aceasta. Mașina va putea fi comandată în Coreea începând cu această vară, iar la scurt timp, modelul va ajunge și în showroom-urile din Europa.

Adaugati comentariu