Oficial: Dacia electrica devine realitate. Primele detalii

Dacia electrica devine realitate. Marca argeșeană va intra în clubul select al producătorilor de mașini electrice, urmând să adauge la gama convențională și modele nepoluante, o adaptare la noile tendințe mondiale.

Informația a fost confirmată chiar de Hakim Boutehra, director comercial grup Renault România. “Evident, industria se pregăteşte pentru asta (tranziția la propulsia 100% electrică – n.r.), iar Dacia este parte a acestei transformări în viitor. Anul 2040 este îndepărtat, însă nu foarte îndepărtat, astfel încât avem planuri pentru Dacia în aceste direcţii. Important este însă să păstrăm ADN-ul brandului: să păstrăm Dacia ca maşină accesibilă”, a declarat Bouthera, citat de digi24.ro.

Referirea la anul 2040 a fost făcută în contextul în care Franța, țara natală a companiei mamă, Renault, și una dintre piețele cu cele mai vechi tradiții în domeniul auto, a anunțat că va interzice interzice integral vânzarea de mașini cu motoare diesel și pe benzină.

Măsura interzicerii comercializării de automobile cu propulsie convențională, alimentate cu benzină sau motorină, ar urma să intre în vigoare în 2040, urmând să afecteze inclusiv producătorii locali Renault (deținut parțial chiar de statul francez – n.r.) și PSA Peugeot Citroen.

Lansarea de modele Dacia electrice ar putea fi impulsionată în viitorul apropiat și de dezvoltarea infrastructurii de stații de încărcare de pe teritoriul țării noastre. Comisia Europeana va aloca 19 miloane euro pentru construirea unei astfel de rețele. Noile puncte de încărcare vor fi amplasate pe autostrăzi, la distanțe de maximum 150 de kilometri.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top