OnStar ajută la salvarea celor afectați de uragan

OnStar

Autoritățile din Texas au cerut ajutor serviciului General Motors, OnStar. Agenția a fost copleșită deja de apelurile de urgență primite de la oameni care cer ajutor. La noi, serviciul este disponibil la modelele Opel.

OnStar le oferă ajutor celor de la Crucea Roșie și serviciului de urgență 911, care au fost depășite de situația de criză din Texas și Louisiana, lovite de uraganul Harvey. Toți operatorii lucrează non-stop pentru a face față apelurilor. OnStar preia și solicitări de evacuare, pe care le transmite echipelor de salvare. Serviciul are aproximativ 200,000 de clienti în zonele afectate de furtuna tropicală. Începând cu sâmbăta trecută, centrul a preluat 18,500 de apeluri referitoare la uragan.

Multe dintre apeluri vin de la oameni ale căror mașini șunt blocate în apă. “Un domn ne-a sunat din mijlocul furtunii, nu avea curent, telefonul nu-i mergea pentru că se udase. Așa că s-a dus în garaj și ne-a apelat ca să ne anunțe că i se prăbușește casa. Am transmis informații centrului de intervenții în caz de urgență, pentru a ne asigura că clientul nostru va fi evacuat”, povestește managerul local Cathy Bishop.

AȘA FUNCȚIONEAZĂ ONSTAR la modelele Opel.

OnStar oferă apelanților rute de evacuare și, în caz de nevoie, contactează rudele și prietenii celor care nu aveau altfel cum să le dea de veste. În plus, prin intermediul hotspot-ului WiFi din mașină, posesorii de vehicule General Motors pot lua legătura cu cei apropiați.

OnStar are patru call centers în America de Nord: Michigan, Carolina de Nord, Ontario și Nova Scotia. 300 de operatori răspund apelurilor de urgență 24 din 24 de ore. În ultima săptămână, toți lucrează fără zile libere. Anul acesta, OnStar a deschis un call center și la București. Disponibil standard sau opțional în funcție de versiunea de echipare, pe modelele Opel produse începând cu anul trecut, serviciul poate fi apelat gratuit prin apăsarea unui buton amplasat deasupra oglinzii retrovizoare.

VEZI care sunt modelele Opel echipate cu OnStar!

Adaugati comentariu