Test drive – Opel Insignia 2.0 CDTI ecoFlex/140 CP

Segmentul din care face parte Insignia a fost mereu un punct forte pentru Opel în România, Vectra fiind omniprezent pe străzi. Insignia s-a remarcat, iar după facelift promite să fie şi mai tentant.

Opel Insignia este unul dintre jucătorii importanţi din clasa medie, unde duce o luptă umăr la umăr cu Skoda Superb pentru titulatura neoficială de pretendent principal la dominaţia autoritară a lui Volkswagen Passat. De curând a primit un facelift, menit să revigoreze şi să corecteze aspecte ce au tot primit observaţii post-lansare.

Dacă la exterior, în special în partea frontală, Insignia este mult mai rafinat şi mai elegant, intervenţiile cu adevărat lăudabile s-au produs la interior, unde planşa de bord supraaglomerată cu butoane a lăsat locul unui ecran tactil, unui modul de comandă touch şi unei organizări mult mai ergonomice a celorlalte comenzi. Deci, pe scurt, Insignia rivalizează, cinstit vorbind, doar cu Mazda6 ca şi prestanţă, iar faptul că nu-ţi mai trebuie o hartă să te descurci printre butoane e un mare plus. Dincolo de aceste aspecte, testul nostru s-a axat, în principal, pe artileria grea (a se citi economică) din tolba lui Insignia.

Sub capotă descoperim o versiune de motorizare din seria ecoFLEX. Adică un fel de motor ˝chitros˝ în viziunea celor de la Opel. Un diesel de 2 l şi 140 CP. Un motor pe care, după periplul meu de 950 km, îl găsesc foarte pe gustul românilor. Asta din prisma consumului de combustibil, care, conform producătorului, ar trebui să se situeze la o valoare de 3,7 l/100 km în regim mixt de exploatare; realitatea s-a transpus pe ecranul computerului de bord într-un sec 5,5 l/100 km, vremea rece nefiind chiar un aliat pentru atingerea unei valori mai bune. Dar nici stilul de conducere nu a fost canalizat înspre obţinerea unui record pentru consum, argument în acest sens fiind media orară de viteză înregistrată: 70,5 km.

Aşa se face că după cei aproape 1.000 km rulaţi, din rezervorul de 70 de litri mai rămăsese un sfert, iar distanţa estimată ce ar mai fi putut fi parcursă era de aproximativ 250 km. Recunosc că în momentul în care recapitulam aceste cifre, încercând să le pun într-o ordine logică, m-am gândit fugitiv preţ de câteva secunde la cei care ar achiziţiona la un moment dat un exemplar Insignia ecoFLEX second hand, de undeva din vestul continentului. Judecând după afinitatea vecinilor mai îndepărtaţi pentru rulaje considerabile, şi după costurile scăzute de exploatare, mi-e foarte clar că exemplare cu valori decente pentru kilometrii rulaţi ar fi mai rare decât ne putem imagina.

Unde cred eu că ar mai fi trebuit să lucreze cei de la Opel este gradul de rafinament oferit. Unitatea ecoFLEX este destul de vocală, mai ales peste 1.500 rot/min, iar un plus de atenţie acordat izolării fonice ar fi picat la ţanc. Iar tot la capitolul aspecte mai puţin reuşite aş puncta şi transmisia, cu o etajare ce necesită puţină acomodare, nu o dată fiind pus în situaţia de a nimeri ˝între trepte˝, deşi cuplul motor maxim de 370 Nm are o valoare ce se pretează la utilizare în (aproape) orice fel de regim de exploatare.

Aminteam anterior de posibile exemplare de Insignia ecoFLEX cu kilometraje considerabile, iar ipoteza este alimentată şi de confortul pe care îl experimentează pasagerii în timpul mersului, un aspect la care germanul stă foarte bine. Dacă vizibilitatea a avut de suferit, fiind sacrificată în detrimentul formelor atractive, iar deplasările prin mediul urban sunt uneori îngreunate de gabaritul masiv, la drum lung aceste aspecte pălesc în faţa confortului de care ziceam. Sigur, Insignia, în versiune ecoFLEX, nu este un automobil cu pretenţii dinamice, spre exemplu fenomenul de ruliu intervenind destul de rapid pe virajele abordate cu aplomb, iar direcţia nu oferă chiar cel mai precis răspuns pe care l-ai urmări, dar totul este combătut de distanţele considerabile ce pot fi înşirate fără urme de oboseală pentru şofer.

Aşa se face că modelul este mai matur după facelift, în special la interior, unde uşurează mult traiul ocupanţilor din faţă graţie noii planşe de bord. Motorizarea este şi ea un atu, mai ales pentru momente dintr-acestea, în care învăţăm invariabil să fim din ce în ce mai economi. Mai rămâne de contorizat votul de încredere pe care-l vor acorda conturile românilor schimbărilor din familia Insignia, un vot de care Opel ar avea mare nevoie în privinţa calculelor financiare din ce în ce mai întortocheate. Foto: Răzvan Loghin