Pa&Co Valvoline Racing Team – La bine şi la greu

Pa&Co Racing Team, singura echipă din România care participă în Campionatul Mondial de Rally Raid, a semnat un parteneriat cu Valvoline.

Pa&Co Valvoline Racing Team este sigla care aduce sub aceeaşi umbrelă două dintre cele mai mari companii de pe piaţă – Valtec, unic importator Valvoline în România şi Pa&Co Internaţional – prin pasiunea comună pentru sporturile cu motor – racing.

Oricare ar fi formularea, spiritul competiţional este la cele mai înalte cote, pasiunea, perseverenţa şi un dram de nebunie fiind ingredientele care au fost la bază şi care au propulsat Pa&Co Racing atât în Campionatul Naţional de Off Road, cât şi în locul unde noţiunea de rally este ridicată la nivel de artă – Campionatul Mondial de Rally Raid.

Claudiu Colibaba, Marketing Specialist Valtec a declarat “Urmărim să creăm entuziasm în jurul brandului Valvoline şi în acelaşi timp să dovedim performanţele produselor noastre. Aşa cum spune şi sloganul EXPERIENCE OUR PASSION FOR PERFORMANCE am căutat un sinonim cu performanţa şi acesta a venit sub forma echipei Pa&Co Racing Team.

Suntem încântaţi să susţinem singurul echipaj românesc care participă la Campionatul Mondial de Rally Raid şi suntem convinşi că formula este una de succes, drept pentru care rezultatele nu vor întârzia să apară”.

Pa&Co Racing Team, singura echipă din România care participă în Campionatul Mondial de Rally Raid, a semnat un parteneriat cu Valvoline.

După ce în 2012 pilotul Pa&Co Racing, Costel Căşuneanu, la volanul unui Mitsubishi MRP 10, s-a clasat în topul celor mai buni piloti din campionat, sezonul 2013 îl aşteaptă cu planuri mai mult decât curajoase.

Costel Căşuneanu şi Maurilio Zani, împreună cu echipa de  ingineri şi mecanici, urmează să se prezinte sub semnele Valvoline la prima etapă de Rally Raid din România – Romanian Baja 2013.

Această etapă se va desfăşura în perioada 13-16 iunie în zona Baia Mare şi promite un spectacol de zile mari, alimentat cu adrenalină la cote alarmante. Rezultatul colaborării dintre Valvoline şi Pa&Co Racing, dar şi text&foto live de la etapele la care iau startul pot fi urmărite pe pagina oficială a echipei -www.facebook.com/CostelCasuneanu.

“Valvoline, prin Valtec, noul partener al echipei Pa&Co Racing Team, contribuie la reprezentarea României în Campionatul Mondial de Rally Raid. Nu întâmplător debutul colaborării noastre coincide cu etapa locală a competiţiei, cea din Baia Mare, fiind o mare provocare şi o motivare în plus şi pentru mine ca pilot” a declarat Costel Căşuneanu.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Redactia AutoExpert

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

9 minute

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

23 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

23 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână