Nebunia asigurărilor

În ultimul timp, am fost pus în situaţia de a călca pragul asiguratorilor, sub diferite pretexte, iar cele descoperite mă fac să mă întreb dacă chiar mai merită să ai maşină. Primul şoc a fost când a trebuit să reînnoiesc asigurarea de răspundere civilă. Am constatat că astăzi, pentru numai jumătate de an, RCA costă mai mult decât RCA veche, pentru un an întreg.

Sunt convins că orice posesor de maşină a suferit aceeaşi bucurie, iar întrebarea firească este: de ce? Aşa am aterizat în mijlocul unui adevărat război cu trei combatanţi – asiguratorii, reparatorii şi clienţii. Primii sunt cei care stabilesc aproape toate regulile jocului, beneficiind în primul rând de avantajul de a decide cui, când şi cât se plăteşte. Pe lângă fraudele comise de unii clienţi (mai mult sau mai puţin în complicitate cu agenţii constatatori), companiile de asigurări acuză vehement creşterea preţurilor la reparaţii şi, implicit, valoarea din ce în ce mai mare a daunelor, raportată la valoarea maşinii asigurate.

Pe de o parte, sunt de acord cu nemulţumirea asiguratorilor în faţa scumpirii constante a activităţilor de service, iar acest fapt este mai mult decât evident chiar şi la o simplă revizie. Sunt ateliere care-şi pun adaosuri aberante, aşa cum sunt şi mărci de automobile care vând piesele de schimb mai scump în România comparativ cu Europa civilizată. Cred că ne-am obişnuit toţi să plătim mai mult pentru acelaşi serviciu sau produs, doar pentru că suntem români şi ne ambiţionăm să trăim în România – este valabil pentru aproape orice, de la mâncare, îmbrăcăminte, până la electronice si alte bunuri. Dar acesta este un subiect care va face obiectul unor articole ulterioare. Oricum, din păcate, clienţii captivi, care mai au încă maşini în garanţie, nu au alternativă, fiind obligaţi să cotizeze periodic la dealerii de marcă. Legat de valoarea daunelor, cred că aici au şi asiguratorii o vină, pentru că, în majoritatea cazurilor, dau ca soluţie tehnică înlocuirea, chiar dacă, de multe ori, elementele de caroserie ar putea fi reparate. În aceste condiţii, o consecinţă firească este dispariţia meseriei de tinichigiu auto, în sensul clasic, capabil să transforme tabla în aproape orice formă dorită. Dar o altă mare vină, în contextul actual, cade în sarcina asiguratorilor.

Discutăm de mulţi ani despre nevoia introducerii sistemului de premiere / penalizare denumit pompos bonusmalus, conform căruia fiecare ar trebui să plătească proporţional cu daunele pe care le produce şi cu riscul pe care-l induce. Cel mai bun exemplu este America, unde până şi amenzile de circulaţie intră în acest sistem, fiecare asemenea contravenţie sporind substanţial valoarea asigurării din perioada următoare. Din contră, în România, poţi să fii fără lege, să generezi accidente de sute de mii de euro anual, să ai amenzi pentru orice, iar în anul viitor vei plăti un RCA egal cu cel al unui şofer fără vină. Ca urmare, pentru a recupera valoarea daunelor, asiguratorii au crescut constant şi rapid valoarea RCA, pe principiul fals că toţi suntem de vină. Dar de ce trebuie să plătim toţi pentru o minoritate? Ce-o fi atât de complicat în realizarea unui sistem naţional de evidenţă a cauzatorilor de accidente? Numai dacă vor plăti, cei neglijenţi sau indolenţi îşi vor schimba comportamentul.