Pagani Huayra Roadster: Mai puternic și mai ușor decât coupe-ul

Pagani Huayra Roadster este cel mai ușor și mai puternic model de stradă din istoria constructorului italian cu conotații exotice. Premiera va avea loc la Salonul de la Geneva.

Huayra Roadster va fi și cel mai scump Pagani de serie produs până acum, prețul noului model fiind estimat la 2,28 milioane de euro (Coupé: 1.061.480 Euro). Plafonul escamotabil poate fi comandat în două versiuni referitoare la materialul din care este realizat: textil sau din fibră de carbon.

Designul a suferit modificări semnificative comparativ cu versiunea coupe. Grila frontală și capota motorului au fost complet regândite și, bineînțeles, plafonul fix a fost înlocuit cu un pavilion escamotabil, în spatele căruia se regăsesc două arcuri de securitate grefate în prelungirea celor două domuri proeminente (Airdomes) sculptate de o parte și de cealaltă a motorului. Designul evacuării centrale este și el nou, terminațiile cromate fiind încadrate de un spoiler redesenat din fibră de carbon.

Pagani a ales să modifice și structura din fibră de carbon a coupe-ului, apelând pentru noua variantă Roadster la o combinație inedită de fibră de carbon și titan. Intitulată Carbo-Triax HP52, aceasta a redus masa totală a noului Roadster cu 80 kg, până la 1.280 kg, majorând, de asemenea, rigiditatea torsională.

Capota transparentă a motorului, încadrată de un mozaic de grile de ventilație cu aspect de branhii, acoperă aceeași unitate bi-turbo V12 de 6 litri, furnizată de Mercedes-AMG și folosită și de coupe. Puterea maximă a fost, însă, majorată la 764 CP, iar cuplul la 1.000 Nm, resurse trimise exclusiv roților posterioare de o transmisie automată secvențială cu șapte trepte, preluată de la ediția extremă Huayra BC.

Standard se oferă frâne cu discuri ceramice Brembo de 380 mm, cu șase pistonașe pe față și patru pe spate. Anvelopele au fost create special de Pirelli și au diametrul de 20 inch pe față și 21 inch pe spate. Există și cinci moduri de condus, calibrate pentru Roadster: Wet, Comfort, Sport, Race și ESC Off.

Doar 100 de exemplare vor fi construite, întreaga cadență de producție preconizată fiind deja epuizată în avans.

pagani-huayra-roadster (2)

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top