Panamera și Cayenne: cele mai de succes modele Porsche

Cifra de afaceri Porsche a crescut cu 17.9% față de anul precedent, ajungând la valoarea record de 7.79 mld. euro. Vânzările au crescut cu 8.8% la 81.850 de unități.

Michael Macht, presedinte al consiliului de administrație Porsche AG, prevede în continuare o dezvoltare dinamică a companiei: “Cifra de afaceri record demonstrează clar că Porsche si-a recăpătat forța pe care a avut-o.”. 

În anul comercial anterior 2009/2010, Panamera, model care a fost introdus pe piața mondială în septembrie 2009, a atins un volum de vânzări de 20.615 unități. Modelul cu cel mai mare volum a rămas Cayenne, cu 29.855 unități vândute. Modelul Cayenne complet nou dezvoltat, prezent în showroom-uri începând cu mai anul acesta, a atins deja 11.618 unități. Vânzările seriei 911 au fost influențate negativ de condițiile economice, ce afectează piața de masini sport. În anul comercial 2009/2010, conform cifrelor preliminare, vânzările au scăzut cu 27,4 procente la 19.663 unități.

Evoluția Grupului Porsche a variat în cele mai importante piețe mondiale. Vânzările în afara piețelor tradiționale din Europa si America de Nord au crescut semnificativ cu 25,8 procente la 25.283 vehicule. Numai piața chineză a cumulat 11.724 unități, dovedind o crestere de 47,5 procente față de aceeasi perioadă a anului anterior. În Europa, vânzările au arătat o usoară crestere de 1,4 procente la 30.948 unități.

Producția din anul anterior a cumulat un total de 89.123 vehicule, cu 16,1 procente mai mult decât în aceeasi perioadă a anului precedent. 32.215 unități ale gamei Cayenne si 24.494 ale noii game Panamera au iesit pe poarta fabricii din Leipzig. La fabrica principală din Stuttgart-Zuffenhausen, 20.159 vehicule din gama 911 au fost construite, cu 27,4 procente mai puțin decât în anul anterior. Gama Boxster a atins un total de 12.255 unități, o scădere de 14,9 procente.

Adaugati comentariu