Pasajul de la Piața Sudului: epopeea unei noi înfrângeri

Încă o victorie românească, la fel ca multe altele de după Revoluție: pasajul de la Piața Sudului întârzie, fondurile europene se pierd, iar termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat până pe 31 decembrie 2018.

Oare mai există domenii care merg bine în țara asta? Probabil, dar sunt numărate pe degetele unei mâini. Iar rețeaua de drumuri nu face parte dintre ele. Din cauza infrastructurii dezastruoase, România are de pierdut bani grei. S-au irosit afaceri din cauza  investitorilor care s-au temut de lipsa autostrăzilor și, implicit, de ineficiența transporturilor.

Poate la fel de important – nervii noștri, ai tuturor, șoferi, bicicliști, pietoni și riverani deopotrivă, sunt întinși la maximum din cauza atâtor construcții perpetue și cvasi-permanente. Azi intră în vizor pasajul din Piața Sudului din București.

Trebuia să fie finalizat la sfârșitul lunii trecute. N-a fost. Urmările? Am pierdut finanțarea pe care Comisia Europeană o alocase proiectului. Mai mult, să nu vă imaginați că lucrările sunt în stadiu terminal: gradul de finalizare este de doar 53%! Altfel spus, s-au mișcat de două ori mai lent decât era prevăzut! Lucrările stau atât de prost, încât noul termen alocat de primărie pentru finalizarea lor este 31 decembrie 2018! Deci mai trebuie să suportăm mizeria, zgomotul și aglomerația încă aproape 30 de luni!

”Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că această prelungire a fost necesară pentru că lucrările nu s-au finalizat în termenul prevăzut și, din acest motiv, a fost nevoie să fie semnate o serie de acte adiționale, pentru care fosta administrație nu a inițiat discuții. Primarul General estimează că noul termen este acoperitor și ca nu vor mai exista alte prelungiri, cel puțin în cazul Arcului de Triumf”, spune PMB.

După cum ați înțeles din declarația de mai sus, nu numai pasajul din Piața Sudului are probleme cu întârzierea lucrărilor, ci și Arcul de Triumf, amenajarea circuitului turistic Floreasca și Tei, reabilitarea Spitalului Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu!”, restaurarea Observatorului Astronomic ”Vasile Urseanu”…și n-o să mai continui.

Revin la pasajul de la Piața Sudului: nimic și nimeni nu ne asigură că aceasta este ultima amânare a termenului de finalizare. Deci, cu voia dumneavoastră, permiteți-mi să închei pesimist: ne auzim și-n 2018!

Sursa: Agerpres

Surse foto: economica.net, hotnews

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână