Pentru cunoscători. Când va fi gata MINI John Cooper Works GP?

MINI John Cooper Works GP 2

Noul MINI John Cooper Works GP va fi dezvăluit luna aceasta. Doar 3.000 de unități vor fi produse. Va fi cel mai puternic și cel mai rapid MINI construit vreodată pentru a rula pe drumurile publice.

Având la bază conceptul cu același nume, dezvăluit la Salonul Auto de la Frankfurt în 2017, MINI John Cooper Works GP va fi pus în mișcare de motorul de 2.0 litri cu patru cilindri, care, sub capota noului model, va dezvolta peste 300 de cai putere. Cele mai puternice modele disponibile pe piață la ora actuală sunt MINI John Cooper Works Clubman și Countryman, care beneficiază de aportul a 306 cai putere și 450 Nm. Versiunea GP va oferi, cu siguranță, performanțe superioare.

Prima întâlnire cu cel mai puternic MINI din istorie – MINI John Cooper Works Clubman

Casa britanică trece în contul versiunii GP un ADN ultra-sportiv și garantează senzații tari. “Echipa noastră de designeri și ingineri și-a depășit toate limitele și a creat acest automobil unic, special pentru circuitele de curse”, este promisiunea făcută de constructor.

Mașina va fi prezentată pe 20 noiembrie, la Salonul Auto de la Los Angeles, și va fi disponibilă începând cu vara anului viitor, cu un preț de pornire acasă, în Marea Britanie, de 34.995 de lire sterline. Tot anul viitor ajunge pe piață și primul MINI electric, SE.

Adaugati comentariu