Percheziții la service-uri bănuite că au supraevaluat costurile reparațiilor prin RCA

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale au efectuat astăzi 24 de percheziții domiciliare, la societăți comerciale care ar fi supraevaluat costurile reparațiilor efectuate în baza unor polițe RCA.
Service auto

Conform Poliției Române, polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., în colaborare cu Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, au efectuat pe 31 martie 24 de percheziții domiciliare în București și județul Ilfov la sediile sociale și punctele de lucru ale unor persoane juridice.

Activitățile sunt derulate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2019 – 2020, mai multe societăți comerciale, cu obiect de activitate efectuarea de reparații și închirieri auto, precum și comercializarea de piese de schimb, ar fi dezvoltat un mecanism infracțional complex, prin care s-ar fi eludat dispozițiile legale și care ar fi avut ca rezultat supraevaluarea costurilor reparațiilor efectuate în baza unor polițe RCA.

În acest mod, ar fi fost prejudiciate societățile de asigurare-reasigurare, aspect care ar fi determinat, ulterior, creșterea anuală, constantă, a prețului poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule.

La operațiune, participă polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice, specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, Gărzii Naționale de Mediu și Inspectoratului Teritorial de Muncă București și Ilfov.

Adaugati comentariu