Acesta este cel mai impresionant motor realizat vreodată. Cântărește 40 kg și dezvoltă valori de putere și cuplu tipice supercarurilor. Performanța supremă vine de la un motor electric în formă de… gogoașă. Foto: Donut Lab
Compania Donut Lab dezvoltă ansambluri de înaltă performanță destinate pieței de vehicule electrice. Acestea sunt alcătuite, în principal, din baterii și motoare coordonate de o pereche computer-software dezvoltată in-house.
Cu siguranță, cea mai impresionantă componentă este motorul. Conceptul este, la prima vedere, cât se poate de simplu. Toate componentele sale sunt dispuse circular, în forma unei gogoși, care dă și numele companiei, Donut Lab. Marele avantaj al formei este că propulsorul poate fi instalat direct în roată, fapt care face inutile clasicele componente ale transmisiei.
Reductor, diferențial, planetare – totul dispare. Iar asta scade prețul mașinii, masa totală și costurile de întreținere și exploatare. În plus, poziționarea în roată și suprafața mare expusă îl face să se răcească repede și, astfel, nu mai sunt necesare sisteme adiționale de răcire.
Performanța supremă pentru autoturisme
În cea mai avansată formă a sa, motorul dezvoltă 857 CP și 4300 Nm și cântărește 40 kg. Sigur, fiind dispus în roată și dezvoltând valori atât de mari de cuplu, acest motor ar putea permite în viitor producătorilor să renunțe total la elementele clasice ale sistemului de frânare, dar mai e mult până acolo.
Până una-alta, rămâne de văzut cum se va descurca un hypercar (de exemplu) cu două motoare având câte 40 kg în fiecare roată. Asta, în condițiile în care toți producătorii se străduiesc să scadă cât mai mult masa componentelor aflate în roți. Este știut că masa mare a roții face ca mașina să devină greu de controlat, Totuși, reglajele suspensiei pot reduce spre zero acest inconvenient.
Un studiu recent realizat pe un eșantion de șoferi a arătat ca cei mai mulți nu au putut identifica ce model dintre cele conduse de ei într-o simulare avea motoare electrice în roți și care în caroserie.
Revenind la motorul-gogoașă, acesta poate avea mai multe declinări. Există în variante diverse, de la dronă și motocicletă până la cap-tractor și elicopter. De exemplu, motorul de dronă are diametrul de 12 cm și dezvoltă 4 CP și 20 Nm. Cel de scuter are 30 cm și produce 20,4 CP și 300 Nm.
➡ Vizitează aici site-ul producătorului! 💡