Peste 500 cereri pentru LFA

Lexus a tras un loz câștigător cu LFA, supercarul de 560 CP, capabil să-și poarte pasagerii cu o viteză de până la 325 km/h. Peste 500 de cereri s-au strans din toată lumea pentru puternicul japonez.

Peste 500 de clienţi de la nivel mondial au depus deja cereri de achiziţie a supercar-ului Lexus LFA, lansat în urmă cu trei luni.  Înregistrarea cererilor din partea clienţilor se va realiza până la mijlocul lunii martie 2010, când va fi declanşat procesul de selectare a celor care vor achiziţiona supercar-ul. Cei 500 de clienţi din 56 de state cărora li se vor aproba cererile de cumpărare a unui Lexus LFA vor fi confirmaţi până la finalul lunii mai.
Lexus LFA este propulsat de un motor V10 cu cilindreea de 4.805 cmc. Puterea maximă de 560 CP, este dezvoltată la o turație de 8.700 rpm. Viteza de 100 km/h, în condițiile unui start de pe loc, este atinsă în numai 3,7 secunde, iar la capitolul viteză maximă, bolidului poate atinge 325 km/h.
Pentru construcția acestui proiect s-au utilizat cele mai noi tehnologii și materiale. Inițial, cabina trebuia să fie construită din aluminiu, dar în final s-a optat pentru fibră de carbon întărită, obținându-se o reducere a masei bolidului de 100 kg.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

8 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

2 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână