Peugeot 208, 2008 și DS 3 electrice, pe piață din 2019

Grupul PSA a făcut publice către investitorii săi planurile de electrificare ale companiei, Peugeot 208 și DS 3 Crossback urmând să beneficieze de versiuni complet electrice în următorii ani.

Nu vă așteptați, însă, ca generațiile actuale ale autoturismelor menționate mai sus să primească versiuni cu emisii zero. Peugeot lansează noul 208 în septembrie 2019, noua generație urmând să fie introdusă pe piață și într-o versiune electrică, alături de motoarele clasice pe benzină sau motorină. Autonomia viitorului 208 electric va depăși 300 km.

De asemenea, succesorul actualului Citroen DS 3, denumit DS 3 Crossback va fi reinventat sub forma unui model 100% electric, la schimbarea de generație. Acest lucru ar trebui să se întâmple în prima jumătate a anului 2019. 2008, care va primi, de asemenea, în curând o nouă generație, va fi disppnibil și în variantă electrică. Acest model ar trebui să apară în 2020. Noua strategie sugerează că Opel Crossland X și Citroën C3 Aircross, mașini care folosesc aceeași platformă tehnică, pot fi electrificate la rândul lor.

Grupul PSA se va concentra, de asemenea, pe extinderea gamelor convenționale cu hibrizi plug-in în următorii ani. De exemplu, DS 7 Crossback va fi disponibil în 2019 cu un astfel de sistem de propulsie, urmat de Peugeot 3008, 5008 și Citroen C5 Aircross. Nu trebuie uitat că și Opel a confirmat recent sosirea unui Grandland X hibrid plug-in.

Adaugati comentariu