Test drive Peugeot RCZ

Peugeot RCZ

A fost o vreme când leul din Sochaux conducea ostilitățile în peisajul mașinilor sport cu prezență scenică. Acea vreme s-a întors.

  • Design exterior deosebit
  • motor performant si economic
  • comportament dinamic reusit
  • Plansa de bord banala
  • pret mare de achizitie

Nu e prima oară când testez un RCZ și, cu toate acestea, nu am putut să mă abțin să mă plimb un sfert de oră în jurul lui înainte să pornesc la drum. M-aș putea scuza cu faptul că acest model este negru și cel pe care l-am condus anul trecut era alb, dar nu simt nevoia să o fac.

Poți să numeri pe degetele de la o mână mașinile care au trecut de pe planșa de desen direct pe podeaua showroom-ului, iar RCZ face parte din această categorie exclusivistă. Poate părea o comparație exagerată, dar ultima oară când am sucit atâtea capete într-o intersecție mă aflam într-unul dintre primele Audi R8 din România.

Din păcate pentru francez tot acest spectacol vizual se diluează odată ce deschizi portiera. Scaunele sport arată foarte bine, dar nici măcar ele nu pot compensa faptul că toată consola centrală a fost ridicată de pe un 308 banal, iar, la acest nivel de preț, scuzele se găsesc destul de greu.

Sub capotă se află obișnuitul 1.6 THP dezvoltat de PSA/BMW în versiunea high-power ce produce 200 CP. În funcție de modul în care operezi pedala de accelerație THP-ul reacționează fie liniar și confortabil, fie cu explozia tipică unui motor turbo. Spre deosebire de versiunile mai slabe (2.0 HDi și 1.6 THP 160 CP) acest RCZ primește o punte față modificată și frâne mai mari, amândouă premise pozitive odată ce se ivește primul viraj.

Cu o greutate mai mică pe puntea față versiunea pe benzină rezistă subvirării mai bine decât HDi-ul, iar zona de cuplu considerabil mai întinsă îți oferă posibilitatea de a stoarce motorul până la 6.500 rpm. Dacă îl compari cu un Megane RS, atunci nu vei fi impresionat, dar este indiscutabil primul Peugeot cu adevărat sportiv din ultima decadă.

La sfârșitul zilei, RCZ este genul de mașină căreia îi vei ierta toatele minusurile (interiorul este cam banal, bancheta cvasi-inexistenă, iar prețul nu este deloc mic) din simplul motiv că te face să te simți special. Și puteți să mă credeți, nu mai sunt multe mașini care reușesc această performanță în zilele noastre.

Date tehnice: Peugeot
RCZ
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 THP
Nr. usi/locuri 2/4
Masa proprie/totala [kg] 1300/1780
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4285/1845/1360
Ampatament
Volum portbagaj [l] 320 (640)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 THP
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare injectie directa+turbo
Putere max. [kW(CP)/rpm] 147(200)/5500
Cuplu max. [Nm/rpm] 275/1700
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 235
0-100 km/h [s] 7.6
Consum urban/extra/mixt 9.1/5.6/6.9
Emisii CO2 [g/km] 159

Adaugati comentariu