Peugeot RCZ ajunge la 30.000 unități vândute

RCZ își confirmă statutul de vedetă a gamei Peugeot și în materie de vânzări, reușind, la doi ani de la lansarea oficială, să surclaseze liderul segmentului, Audi TT.

Peugeot RCZ, expresia concretă a strategiei de dezvoltare a mărcii, a avut lansarea comercială în aprilie 2010, mai întâi pe pieţele europene, apoi în mod gradual pe celelalte continente. Coupe-ul este acum comercializat în 80 ţări.

Citeste testul cu Peugeot RCZ
Principalele pieţe pentru RCZ sunt cele europene: Franţa (7.337 unităţi la sfârşitul lui mai 2011), Marea Britanie (4.070), Germania (3.614), Belgia (1.755) şi Italia (1.078). În afara Europei, apariţia sa a ajutat la ridicarea imaginii Peugeot, în special în Japonia, Australia, Turcia, Africa de Sud. În septembrie va fi lansat pe piaţa din China.

Mulţumită stilului său radical, personalităţii unice, ţinutei de drum excelente, motorizărilor economice diesel/benzină, Peugeot RCZ câştigă o cotă de piată din ce în ce mai mare în Europa. De fapt, cu aproape 20.000 unităţi vândute de la lansare, a devenit lider în segmentul său, surclasând Audi TT.

Citeste testul cu Audi TT

Motorizările au fost împărţite de la început în 2/3 benzină şi 1/3 diesel:

RCZ-ul echipat cu 1.6 THP / 156 CP a câştigat aproape jumătate din clienţi (47%), în timp ce 21% au optat pentru varianta 1.6 THP 200 CP;
32% au ales motorul de 2.0 HDi / 163 CP.

RCZ-ul cu numărul 30.000 face parte din ediţia limitată “Asphalt”, din care în 2011 vor fi produse 800 unităţi. RCZ Asphalt, disponibil în două motorizări (1.6 THP / 200 CP şi 2.0 HDi) se remarcă datorită vopselei gri mat, jantelor în două culori de 19’’, precum şi a numeroaselor ornamente interioare şi exterioare care ajută la aspectul sportiv.

Pentru 2011, Peugeot are o ţintă de 21.000 unităţi RCZ vândute.

Adaugati comentariu