Piața românească a autoturismelor noi continuă creșterea

piata europeana autoturisme unități mașini piața autoturismelor Porsche România piața auto ACAROM ACEA pieței auto DRPCIV

În luna mai a acestui an au fost înmatriculate în România 8.221 de autoturisme noi, în creștere cu 14.91% față de aceeași lună din 2020, dar mai puține cu 36,82% față de cele 13.011 unități din mai 2019.

Piața auto românească menține direcția ascendentă după problemele cauzate de pandemie. În luna mai din 2021 au fost înmatriculate 8.221 de autoturisme noi, în creștere cu 14.91% față de aceeași lună a anului trecut. Totodată, și față de luna aprilie a acestui an – când au fost înmatriculate 6.747 unități – a fost înregistrată o creștere importantă. Totuși, având în vedere că majoritatea analiștilor consideră că referința privind evoluția piețelor europene trebuie fixată la 2019 și nu la 2020, rezultatul din România nu mai arată atât de bine.

Prin comparație cu cele 13.011 autoturisme înmatriculate în luna mai din 2019, volumul anunțat astăzi de ACAROM citând datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) este mult sub potențial. În acest context, raportarea lunii mai 2021 la mai 2019 arată că înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 36,82%.

Volumul total din primele cinci luni (35.845 unități) corespunde unei scăderi cu 9,15% față de perioada similară din 2020 (39.455 unități) și chiar cu 37,7% față de ianuarie – mai 2019 (57.538 unități).

Dacia, Skoda și Ford domină piața autoturismelor

Așa cum ne-am obișnuit de ani buni, Dacia domină autoritar înmatriculările de mașini noi. Cu 7.337 de unități înregistrate în primele cinci luni, marca autohtonă se află pe prima poziție a clasamentului fiind urmată pe locul secund de Skoda cu 3.338 unități. Pe locul trei se află Ford cu 2.945 unități.

Pentru comparație, în perioada ianuarie – mai 2019 clasamentul avea pe prima poziție tot Dacia, dar cu 17.604 unități, iar pe pozițiile următoare ale podiumului înmatriculărilor se aflau Renault (4.805 unități) și Skoda (4.345 unități).

Dacă Dacia și Skoda au reușit să rămână în Top 3, Renault a coborât până pe poziția a șaptea (2.250 unități) marca franceză fiind depășită de Ford (2.945 unități), Toyota (2.903 unități), Volkswagen (2.607 unități) și Hyundai (2.526 unități). În Top 10 se mai află, în ordine, BMW (1.485 unități), Mercedes-Benz (1.452 unități) și Suzuki (1.185 unități).

– Crește cota de piață a mașinilor electrificate din totalul vânzărilor de autoturisme noi
– Piața auto din România, cea mai mare scădere din Europa după primele patru luni din 2021

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top