Piloţi de top, maşini mai performante, noi parteneri – BCR Leasing Rally Team în 2014

BCR Leasing Rally Team continuă şi în 2014 povestea frumoasă a participărilor sale în Campionatul Naţional de Raliuri, o experienţă minunată începută în urmă cu doi ani.

Partenerilor tradiţionali ai echipei – BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin
Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli – li s-au adăugat în acest an şi
alte nume puternice ca Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Defi, Pigna,
Biosafe, Kristal Glamclub, Autocar service şi mulţi alţii. Managementul
echipei, pregătirea maşinilor de concurs şi asistenţa tehnică „on event” va fi
asigurată, ca şi până acum, de Colina Motorsport.

„Nivelul Campionatului Naţional a crescut în ultimul an, atât datorită
participării unor piloţi străini, cu multă experienţă, dar şi datorită
prezenţei unor automobile mai performante. Obiectivele BCR Leasing Rally Team
ramân la fel de ambiţioase şi în 2014, astfel că noul sezon aduce schimbări
importante atât în componenţa echipei, cât şi în ceea ce priveşte materialul de
concurs. Avem convingerea că am reuşit să construim o echipă mai puternică şi
suntem foarte bucuroşi că am reuşit totodată să aducem în echipă automobile
foarte performante, de tipul R5 sau S2000” a declarat Alexandru Piţigoi,
Director General Colina Motorsport.

La debutul în cel de al treilea sezon, BCR Leasing Rally Team va alinia la
start patru maşini şi echipaje, într-o formulă modificată faţă de cea a anilor
precedenţi. Astfel, echipajului Edwin Keleti & Botond Csomortani, li se vor
alătura în acest an Gergo Szabo & Karoly Borbely, Sorin Badea & Florin
Dorca, Adrian Teslovan & Cseh Vajk Imre. Cele patru echipaje menţionate anterior vor reprezenta echipa în
Campionatul Naţional de Raliuri al României. Acestora li se va adăuga echipajul Alexandru Filip & Bogdan Iancu, care a decis să participe la cinci etape din cadrul
Campionatul European de Raliuri 2014, la volanul aceluiaşi Renault Clio R3 Maxi Evo cu care a
concurat şi în ultimii ani în campionatul intern.

Dublu Campioni Naţionali la clasa 3, în 2012 şi 2013, Edwin Keleti & Botond Csomortani se
vor afla în 2014 la al treilea an de participare în cadrul BCR Leasing Rally
Team. Ei vor concura în acest sezon al Campionatului Naţional de Raliuri la
volanul unui Ford Fiesta R5 – cel mai nou model de raliu dezvoltat de Ford în
colaborare cu M-Sport. „Un nou sezon – un nou început! Cu toate că partenerii nostri sunt cei din ultimele două sezoane,
şi vreau să le mulţumesc şi pe această cale pentru constanţă, dedicare şi încredere, trecerea la o nouă maşină este întotdeauna o plăcere în plus, iar faptul că ajungem să concurăm la categoria cea mai înaltă, clasa 2, ne onorează şi ne împlineşte un deziderat sportiv la care aspiră fiecare competitor indiferent de ramura
sportivă la care concurează. Îmi doresc să ne obişnuim cât mai repede cu Ford-ul Fiesta R5 al echipei
Colina Motorsport şi să reuşim să ne apropiem de primele 3 locuri ale clasamentului general.

La nivel de echipă, iată că am
ajuns să fiu veteranul acesteia din punct de vedere
al prezenţei în cadrul ei în
fiecare sezon de la lansare şi le
urez bun venit noilor colegi. Cu Gergo Szabo am fost coleg şi la Jack Daniel’s rally team, când am şi câştigat
campionatul la echipe, astfel încât îmi doresc să încercăm să reedităm acest
succes.

Va fi, sunt sigur, CEL mai disputat campionat din ultimii
15 ani, aşa că sperăm ca şi spectacolul
să fie pe cinste! Mulţumesc
încă o dată partenerilor, echipei tehnice şi copilotului meu Boti Csomortani
pentru că se află alături de mine în această cea mai înaltă bătălie care ne aşteaptă!”
– Edwin Keleti.

Gergo Szabo, Campion Naţional Absolut al României în 2009 şi 2010, îl va
avea ca navigator în acest sezon pe Karoly Borbely, împreună cu care concurează
din 2012 şi alături de care a reuşit să se claseze în Top 5 al clasamentului
general în toată această perioadă. În 2014, ei vor concura cu două automobile
de competiţie: Skoda Fabia S2000
şi Mitsubishi Lancer Evo X R4 de
grupa N. Startul în prima etapă îl vor lua la volanul Mitsubishi-ului, urmând
ca pentru celelalte etape să se decidă ulterior asupra maşinii de concurs.

“Sunt foarte bucuros să concurez pentru BCR Leasing
Rally Team, o echipă care şi-a dovedit deja profesionalismul în primii doi ani
de existenţă. De asemenea, sunt încântat că vom începe colaborarea cu Colina
Motorsport, companie care reprezintă un nume pentru motorsportul din România.
Pregătirea pe care am acumulat-o în scoala de motorsport din Ungaria, combinată
cu experienţa Colina Motorsport din competiţiile interne şi internaţionale vor
fi pentru noi două argumente importante pentru a face performanţă în acest
sezon.

Obiectivele noastre pentru 2014 sunt clasarea pe
podium în clasamentul general al fiecăre etape şi podiumul la final de
campionat. Aşadar, mă declar foarte optimist şi de-abia aştept să iau startul
la prima etapă!” – a declarat Gergo Szabo.

O altă nouă „achiziţie” BCR Leasing Rally Team 2014,
Sorin Badea & Florin Dorca, vor pilota un Mitsubishi
Lancer Evo VII de grupa H: “Debutul în anul
competiţional 2014 mă găsește alături de copilotul meu din sezonul trecut – Dl
Florin Dorca, în faţa unui proiect ambiţios – BCR Leasing Rally Team, într-o
companie foarte selectă – alături de 2 Campioni: Gergo şi Edwin, ceea ce în mod
evident mă onorează şi, în același timp, mă obligă d.p.d.v. sportiv la o
evoluţie constant bună pe tot parcursul sezonului.

 Invitaţia
de a mă alătura echipei, pe care am primit-o cu bucurie de la Dl. Alexandru Piţigoi
– iniţiatorul şi conducătorul acestui frumos proiect,  a venit într-un moment aniversar, în anul în
care sărbătoresc 10 ani de colaborare cu echipa tehnică Colina Motorsport. Începând
din anul 2003 această companie a fost familia mea în tot ceea ce înseamnă motorsport.

Avem
acum la dispoziție un Mitsubishi Lancer Evo 7 într-o configurație foarte
competitivă pentru Clasa 11 (grupa H), mașina pe care am avut șansa de a o
cunoaște încă din faza de construcție în atelierele Colina. 

Sunt
sigur că o sa depășim încă la testele de săptămana aceasta faza de acomodare cu
noua mașină şi o să ne aliniem la startul Raliului Braşovului fără emoții, doar
cu dorinţa puternică de a obține un rezultat notabil. Atât eu, cât și Florin,
ne simțim foarte bine. Venim după o perioadă de câteva saptamâni de preparare
fizică intensă, ceea ce ne permite să fim optimişti si încrezători în șansele
noastre.

Echipajul
nostru este susținut în acest sezon competiţional de BCR Leasing, Omniasig,
Mobil 1, Veteco cu Frontline Combo si Biosafe, Colina Motorsport şi vom folosi
anvelope DMack” – Sorin Badea.

Cel de-al patrulea echipaj pe care BCR Leasing şi
Colina Motorsport îl aliniază la start în acest an este format din Adrian
Teslovan & Cseh Vajk Imre. Cei doi sportivi vor concura la volanul unui automobil Dacia Logan Cup şi vor reprezenta echipa înclusiv în Cupa Dacia
Logan unde speră să obţină puncte importante pentru echipă.

“Suntem bucuroşi şi
totodată deosebit de onoraţi să facem parte din echipa “BCR Leasing Rally
Team”, să fim alături de nişte piloţi de top, într-o echipă de top din
Campionatul Naţional de Raliuri. Este o provocare pentru noi, nu ne-am fi
gândit niciodată ca vom face parte dintr-o echipă de asemenea calibru.
Bineînţeles că pe lângă acest sentiment unic de mândrie amestecat cu bucurie
simţim şi o mare responsabilitate de a ne ridica la nivelul deosebit al
coechipierilor. Ne dorim să ajutăm echipa cât de mult putem pentru a reedita
succesul din 2012, când BCR Leasing Rally Team a cucerit Titlul Naţional la
echipe.” – Adrian Teslovan.

Promotor al
performanţei, BCR Leasing este prima
companie de leasing din România care a susţinut în calitate de partener
principal o echipă de raliuri, dând şi numele acestei
echipe.

„Suntem onoraţi să fim
alături de BCR Leasing Rally Team în debutul unui nou sezon competiţional, într-o
formaţie nouă, cel
puţin la fel de talentată şi experimentată ca şi precedenta. Parteneriatul
nostru are deja o „istorie” de succes, demonstrată în ultimii doi ani atât prin
rezultate sportive notabile cât şi prin numărul tot mai mare de suporteri pe
care echipa îi atrage cu fiecare sezon din rândul publicului dar şi în mod
specific, din rândul clienţilor, partenerilor şi angajaţilor nostri. Pentru noi
nu este surprinzator acest lucru pentru că, atât BCR Leasing cât şi Echipa
evoluează pe terenul comun al valorilor perene din sport şi din business:
spirit de competiţie, dorinţa de depăşire a limitelor, pasiunea pentru lucrul
bine făcut. Urăm succes echipajelor
noastre în Campionatul Naţional de Raliuri 2014!” – a declarat Bogdan Speteanu, Director General BCR Leasing.

Prima
etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri 2014 la care va lua startul
şi BCR Leasing Rally Team, va fi Tess
Rally şi se va desfăşura în perioada 21-22 martie, la Brasov.

Adaugati comentariu