Pirelli bifează borna 140 în istoria companiei

Președintele Director General al Pirelli, Marco Tronchetti Provera, și prima linie de management a companiei au fost primiți de către Președintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, cu ocazia celei de-a 140 aniversări a fondării Companiei în 1872.

“A fost o mare onoare pentru mine și pentru noi toți să fim primiți de către Președintele Napolitano cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea firmei Pirelli”, a declarat Marco Tronchetti Provera. “Este o aniversare – a continuat el – pe care o celebrăm cu cei 36.000 de oameni, din întreaga lume, care ne împărtășesc mândria de a aparține unui grup care a dus excelența industriei italiene peste tot în lume. În acești 140 de ani am crescut foarte mult.
Începând cu anul 1872, am pus pasiune și creativitate în munca noastră pentru a ajunge la noi orizonturi, a realiza idei și cele mai avansate tehnologii și pentru a afirma ca proprie modernitatea anunțată de către Giovanni Battista Pirelli, când acesta a fondat compania, la vârsta de numai 24 de ani, și de nepotul său, Leopoldo, care a consolidat angajamentul firmei pentru inovare și cercetare.”
 PIRELLI – 140 ani de istorie
Pe 28 ianuarie 1872, compania “G.B. Pirelli & C.” este înființată la Milano, cu scopul de a produce articole din cauciuc elastic. Aceasta este prima de acest gen din Italia. În 1879, “G.B. Pirelli & C. “începe producția de cabluri și conductori pentru transmiterea energiei electrice și comunicații, în curând devenind lider mondial în instalarea de rețele telegrafice subacvatice.
În 1890 compania se extinde și, în plus față de fabricile din Porta Nuova și Ponte Seveso, achiziționează terenuri în Milano pentru o nouă fabrică care să producă “anvelope” pentru velocipede, care în timp vor înlocui inelele de cauciuc solid.
În 1902 grupul deschide o fabrică în Spania, în apropiere de Barcelona, prima în străinătate, și începe astfel o perioadă de expansiune internațională. Urmează unități de producție în Southampton, Anglia (1913), Buenos Aires, Argentina (1917), Manresa, Spania (1924) și Burton on Trent, Anglia (1928).
În 1907, conducând automobilul său “Itala”, Prințul Scipione Borghese, câștigător al raliului Paris-Beijing, asigură prima victorie sportivă internațională a Pirelli. Acesta este primul triumf sportiv dintre multe care vor urma, pe două și patru roți, consolidate de-a lungul anilor de către personalități de calibrul lui Nuvolari, Ascari și Fangio.
În 1908 este creat logo-ul “P lung”. Ideea a apărut la New York, atunci când grupul avea nevoie să-și distingă produsele sale în SUA de cele ale concurenței. Piero și Alberto Pirelli, fiii lui Giovanni Battista Pirelli, care conduceau compania împreună cu tatăl lor din 1904, foloseau un P lung și în semnăturile lor și de acolo a venit ideea logo-ului. Astăzi brand-ul Pirelli este unul dintre cele mai cunoscute în lume și valoarea sa este estimată la 2,27 miliarde de euro.
În 1922 Pirelli & C. este listată pe bursa din Milano și în 1929 devine prima companie italiană listată la Bursa din New York. Tot în 1929, compania construiește prima sa fabrică din Brazilia, o țară de o importanță fundamentală pentru grup, și unde astăzi are cinci facilități de producție.
În 1924 Pirelli obține drepturile de autor pentru o tehnologie inovatoare în domeniul cablurilor. De fapt, din acel moment, aproape toate liniile de înaltă tensiune din lume vor folosi tehnologia Pirelli.
În 1932 moare fondatorului companiei, Giovanni Battista Pirelli. În timpul anilor de război, fabricile Pirelli din Milano au fost puternic avariate și în 1946 – după ce compania a fost administrată timp de un an de către guvernul Forțelor Aliate – fiii, Piero și Alberto Pirelli, revin la conducere.
În 1948 a fost creată revista “Rivista Pirelli”. Acesta a fost unul dintre cele mai importante exemple de publicație a unei companii care se adresează publicului larg, cu scopul de a combina cultura tehnică și umanistă. În aproape 30 de ani de publicare, revista a găzduit numeroase nume mari ale literaturii, design-ului grafic și artei. În această perioadă iau formă trăsăturile distinctive ale comunicării Pirelli, cu importante contribuții de la artiști și designeri, cum ar fi Mulas, Mendini și Guttuso.
În 1953 se naște Cinturato. Anvelopa marchează debutul tehnologiei radiale Pirelli. Pe 7 august 1956, Piero Pirelli moare și Alberto devine Președinte. Patru ani mai târziu, este inaugurat noul sediu din Milano al Grupului. Edificiul zgârie-nori proiectat de Gio Ponti se află vizavi de gara centrală din Milano și încă este astăzi un simbol al orașului.
În 1964 este produs primul calendar Pirelli. Este semnat de Robert Freeman, fotograful turneului Beatles, Magical Mystery Tour. Calendarul a fost un succes imediat și a obținut statutul de obiect de cult. Calendarul 2013 – fotografiat de Steve McCurry – va fi a 40-a ediție.
În 1965 Alberto Pirelli, în vârstă de 83 de ani, devine președintele de onoare al grupului și transmite președinția executivă fiului său Leopoldo care va rămâne la cârma companiei peste 25 de ani.
În anii 1970 Pirelli și Dunlop își integrează activitățile industriale și preiau participații încrucișate. În această perioadă, are loc un salt tehnologic care duce la lansarea Cinturato P7, P6 și P8. Extinderea Pirelli continuă în anii 1980 cu achiziția, în 1986, a grupului german Metzeler, specializat în anvelope pentru motociclete și care astăzi este un brand important în grup.
În 1992, Marco Tronchetti Provera, care a lucrat pentru grup din 1986, devine director executiv. După restructurarea grupului, ca urmare a achiziției eșuate a firmei Continental, Tronchetti Provera lansează și consolidează un proces de internaționalizare, dezvoltând noi tehnologii și extinzând compania pe piețe în curs de dezvoltare, cum ar fi Extremul Orient și Africa.
În anul 2000, Pirelli își vinde sistemele de comunicații optice terestre firmei Cisco și activitățile legate de componente optice firmei Corning pentru aproximativ 5 miliarde de euro. În anul 2001, investind o parte din aceste lichidități, Pirelli devine – prin Olimpia – acționarul de referință al Telecom Italia, din care va ieși în 2007.
În 2005, Pirelli vinde activitățile sale în domeniul Cablurilor și Energiei și Sistemelor de Telecomunicații către Goldman Sachs și noua societate care se formează se numește Prysmian. Tot în anul 2005, Pirelli inaugurează prima unitate de producție de anvelope în China, în provincia Shandong, care va deveni hub-ul de producție al grupului în această țară.
În 2006, Pirelli deschide prima sa fabrică de anvelope de la Slatina, România, care a fost extinsă în 2011.
În 2008, Pirelli începe proiectul pentru construirea centrului industrial de la Settimo Torinese: născută din integrarea a două fabrici existente, aceasta este astăzi unitatea de producție cea mai avansată din punct de vedere tehnologic a grupului.
În 2010, Pirelli își completează transformarea într-o “pură companie de anvelope”, prin eliminarea Soluțiilor Pirelli de Bandă Largă și prin separarea de grup a activităților imobiliare ale Pirelli Re. În același an, este inaugurată Fondazione Pirelli pentru a proteja și a spori valoarea patrimoniului societății, precum și pentru a promova cultura antreprenorială ca parte a bogăției culturale mai largi a țării.
În luna iunie a anului 2010, după o absență de 19 ani, Pirelli revine în Formula 1™ după ce a câștigat contractul de furnizor exclusiv pentru perioada 2011-2013. Pirelli este, de asemenea, furnizor exclusiv pentru campionatul mondial de Superbike și pentru prestigioase campionate monomarcă, precum Ferrari Challenge, Lamborghini Blancpain Super Trofeo și Trofeo Maserati.
În 2011, Pirelli își extinde producția în Rusia printr-un joint-venture cu Russian Technologies și își consolidează producția din Argentina, prin extinderea fabricii de la Merlo. În același an, Pirelli inaugurează “Pirelli Corso Venezia”, ​​nava amiral a magazinelor Pirelli Pzero, un proiect de design industrial, în contextul modei, care sprijină activitatea de bază a Pirelli.
În 2012 Pirelli semnează un contract cu Astra OtoParts pentru a construi o fabrică de anvelope pentru motociclete în Indonezia, care va produce anual 7 milioane de anvelope până în 2016. La sfârșitul lunii mai, Pirelli inaugurează prima sa uzină din Mexic, în Silao, pentru producția de anvelope Premium, destinate întregii zone NAFTA.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top