Podium la Sibiu Santa Rally Show

Sebastian Barbu a terminat pe podium, la clasele 5 si 6, in Sibiu Santa Rally Show cu modelul Renault Clio RS. Dupa spectacolul de la Sibiu, acum urmeaza ultima cursa din acest sezon: Raliul Waldviertel Austria.

Sebastian Barbu a luat startul la Sibiu Santa Rally Show cu doua masini: Dacia Logan, masina cu care a debutat in Campionatul National de Raliuri si cea cu care s-a impus anul trecut la Sibiu Rally Show, si Renault Clio RS, masina cu care a concurat anul acesta la majoritatea etapelor din competitia interna. 

Ziua a inceput cu mansele de calificare la Cupa Dacia unde dupa trei treceri pe proba Sebastian Barbu se afla pe locul 6. „Stiam ca se va merge foarte tare inca de la inceput. Am fost din nou placut impresionat de modul cum se comporta aceasta masina pe macadam si m-am bucurat de fiecare kilometru de proba speciala pe care am mers”, a spus Sebastian Barbu. Incercarea de a-si apara titlul castigat anul trecut la Sibiu Rally Show a esuat dupa ce, din motive independente de vointa lui,  Sebastian Barbu nu a mai putut continua competitia la aceasta clasa.

Imediat dupa lupta de la Cupa Dacia s-a trecut la competitia masinilor de la clasele 5 si 6. Cu masina refacuta dupa incidentul de la Iasi, Sebastian Barbu a concurat pentru un loc pe podium pana la final. „A fost o cursa  foarte stransa la aceasta clasa. Cel mai greu a fost in semifinale. Drumul s-a stricat foarte tare si diferenta dintre masini si-a spus cuvantul. Am mers insa pana in ultima runda si sunt foarte multumit ca am reusit sa termin pe podium  acesta cursa cu modelul Renault Clio RS”, a spus Sebastian Barbu, dupa Sibiu Santa Rally Show.

Dupa Sibiu Santa Rally Show, urmeaza participarea la Raliul Waldviertel in Austria. Programata in perioada 25 – 27 octombrie, etapa din Austria are 200 kilometri de proba speciala, dintre care 65% sunt pe macadam. „Este primul meu raliu din afara Romaniei si mi-am dorit acest lucru inca de cand am inceput sa concurez. Voi participa cu un Citroen DS3 R3 pregatit de Wurmbrand Racing, partenerul nostru din Austria, iar copilotul meu va fi, pentru aceasta etapa, Bogdan Iancu. Sunt sigur ca va fi o provocare dificila, dar imi doresc sa termin raliul cu un rezultat cat mai bun”, a mai spus Sebastian Barbu.

Adaugati comentariu