Porsche a adus noua generație Panamera la Transylvania Open

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

Pentru a patra oară la rând, Porsche este mașina oficială a turneului WTA250 desfășurat la Cluj-Napoca.

Weekendul trecut, la Cluj-Napoca a început turneul Transylvania Open. Porsche este, din nou, mașina oficială și partenerul auto exclusiv al turneului WTA250, desemnat cel mai bun din lume la categoria sa în 2022 și 2023. Jucătoarele au la dispoziție o flotă de modele Taycan pur electrice și o serie de exemplare Panamera și Cayenne în versiuni E-Hybrid.

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

Turneul WTA250

Desfășurat până anul trecut în luna octombrie, din 2024 turneul desfășurat la BT Arena va fi organizat în cursul lunii februarie, la începutul sezonului competițional. Această schimbare îi oferă o poziție mai avantajoasă în calendarul WTA, cu șanse mari de a atrage la Cluj și mai multe nume mari ale tenisului mondial feminin. Această a patra ediție a turneului are loc între 3 și 11 februarie 2024.

Meciurile se joacă indoor, pe suprafață hard, pe cele două terenuri de tenis special amenajate în BT Arena. În total, 32 de jucătoare se află pe tabloul principal al meciurilor de simplu, iar 16 echipe își dispută trofeul la dublu. Sunt puse în joc 280 de puncte WTA și premii în valoare de 267.082 de dolari. Tabloul de calificări, fază a competiției care s-a desfășurat în weekendul 3–4 februarie, a numărat 24 de jucătoare.

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

Pe tabloul principal se află jucătoarele Ana Bogdan (65 WTA), Jaqueline Cristian (81 WTA), Miriam Bulgaru (195 WTA, wildcard), Andreea Mitu (170 WTA, wildcard) și Anca Todoni (230 WTA, wildcard). Acestea își dispută punctele și trofeul cu jucătoare excelent cotate la nivel mondial, precum Karolína Plíšková (78 WTA), fost lideră mondială în circuitul WTA, Tatjana Maria (49 WTA), Anna Blinkova (51 WTA), câștigătoarea din 2022 a marelui trofeu din Cluj, Tamara Korpatsch (77 WTA), câștigătoarea de anul trecut a turneului și Sara Errani (66 WTA), fostă numărul 1 mondial la dublu. Favorita numărul 1 a turneului și jucătoarea clasată cel mai bine în clasamentul WTA este olandeza Arantxa Rus (45 WTA).

„Transylvania Open ne-a devenit un partener de tradiție și ne simțim mereu ca acasă atunci când venim la Cluj pentru a vedea meciurile, a ne susține jucătoarele și a prezenta publicului cele mai noi și mai spectaculoase modele ale noastre, spune Adrian Pascu, director executiv importator Porsche. Este un turneu organizat exemplar și ne-am bucurat să vedem că a fost din nou ales de jucătoarele WTA, pentru al doilea an la rând, drept cel mai bun turneu din lume la categoria sa. Este o reușită extraordinară pentru o competiție atât de tânără și spune multe despre atmosfera de la Cluj.“

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

Electric și hibrid

După cum ne-a obișnuit, Porsche electrifică orașul Cluj cu o flotă impresionantă de modele Taycan în toate versiunile disponibile – 4S, GTS, GTS Sport Turismo, Turbo, Turbo Cross Turismo și Turbo S –, alături de care se află și modele în versiuni E-Hybrid – Panamera Turbo S și Cross Turismo și Cayenne Platinum Edition.

Cea mai mare surpriză pentru fanii mărcii se află însă pe terenul principal de la BT Arena, unde Porsche expune, în premieră europeană, noua generație a modelului Panamera, dezvăluită la finalul anului trecut. Lansarea oficială pe piața din România a modelului va avea loc în luna martie.

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

„Ca de obicei, am pregătit pentru Transylvania Open o mulțime de surprize, activări inedite, jocuri și experiențe de neuitat, spune Loredana Matei, marketing, CRM & PR manager importator Porsche pentru România. Anul acesta, vom colora părți ale orașului Cluj-Napoca și BT Arena în nuanțe de mov, în cinstea noului Macan. Prezentat în premieră mondială acum câteva zile, sub semnul nuanțelor Shades of Provence, mașina nu poate fi prezentă fizic la Cluj, dar fanii modelului îi vor putea admira silueta într-o activare care are loc în centrul orașului. Tot acolo, în fața hotelului Radisson Blu, care face parte din rețeaua de parteneri Porsche Charging Destination și unde sunt cazate jucătoarele, vom avea expus un Porsche 911 Dakar – chiar mașina care a străbătut recent peste 8000 km până la Levi, în Finlanda, și înapoi, în Dakar Ice Challenge, avându-i la bord pe Carmen și Mihai Zaman, membri ai Porsche Club România.“

Porsche Transylvania Open AutoExpert.ro

Susținător al artei, Porsche prezintă din nou o expoziție de fotografie, iar spectatorii pot vedea în zona VIP și creațiile studenților de la UNArte realizate special pentru Porsche și expuse anterior la Art Safari București.

Porsche sponsorizează tenisul feminin de top de peste 45 de ani. Porsche Tennis Grand Prix, turneu WTA500 organizat la Stuttgart, a luat naștere în 1978, iar de atunci, s-a transformat într-unul dintre turneele de elită ale circuitului feminin.

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top